Uneori e bine să fii orb pentru a nu răni pe cineva

Oamenii nu se schimbă. Nu-i schimbă nimic. Sunt doar unele lucruri care pun accentul pe calitățile lor. Uneori, foarte rareori, poți să le dai de gândit asupra unora aspecte. În rest totul rămâne la fel. Nimeni nu este perfect. Trebuie doar să știm să facem compromisuri.
Avem momente proaste, pretenții stupide și suntem atât de obosiți, încât uităm să-l alscultăm pe celălalt.
Nu sunt fericiți cei care nu s-au certat niciodată. Căci e imposibil. Sunt fericiți cei care trec peste neînțelegeri.
Lumea e plină de oamenii care fac sute de promisiuni și e goală de cei care își țin promisiunile. Oamenii sunt diferiți. Pentru unii stima nu este decât un cuvânt din DEX, căruia nu-i prea înțeleg sensul.
Cineva a spus cândva că o relație fără încredere este ca o mașină cu rezervorul gol. Poți sta în ea cât de mult dorești. Problema e că nu te va duce nicăieri.
Bunelul meu avea un caracter foarte greoi. Îmi amintesc, de câte ori incepea sfada, bunică-mea începea a cânta. Își căuta de treburile casei și, cu cât bunelul se aprindea mai tare, cu atât mai vesele i se făceau cântecele.
Când am întrebat-o de ce cântă, mi-a răspuns că doar așa îl face să tacă.
Omul striga cât striga și, la un moment își dădea seama că se ceartă cu sine însuși. Scuipa și își căuta de treabă. Cred că acesta a și fost secretul căsniciei lor.
E nevoie uneori să mai taci. E ușor să arunci cu noroi și să rostești cuvinte pe care apoi să le regreți.   E ca atunci când baţi un câine. La început, se fereşte din calea ta. Dacă tu te enervezi mai tare şi te duci după el şi-l încolţeşti mai mult, iar el nu mai are unde se feri, mai întâi scoate colţii şi mârâie la tine, apoi sare şi te atacă.
Am citit într-o carte următoarele: „Dacă e adevărat, n-ai motiv să te superi; dacă nu e adevărat, nu e despre tine, iar n-ai motiv să te superi”.
,,Cu câțiva ani înainte de cel de-al doilea război mondial, exista un cuplu care se iubea foarte mult.  De fiecare dată, cu orice ocazie, bărbatul încerca să-și arate dragostea față de ea. Ea era frumoasă, sensibilă, dar și firavă din punct de vedere al sănătății.
Când a început războiul, bărbatul a fost nevoit să meargă pe front, unde a trecut prin foarte multe încercări și de multe ori, ca prin minune, a scăpat să nu fie ucis. Se ruga în fiecare zi să-l ajute Dumnezeu să trăiască, pentru a se întoarce acasă lângă soția pe care o iubea mult.
Fiecare gând al său era să o strângă din nou în brațe și aceasta îi dădea putere să reziste foamei, frigului și rănilor.
Când se termină războiul, mai fericit ca niciodată, pornește către casă, parcă plutind. În drum, aproape de satul său, se întâlnește cu un prieten de familie care, după bucuria de a-l revedea viu și întreg, a încercat să-l consoleze pentru încercarea prin care trecea.
”Care încercare?”, a întrebat bărbatul. ”Încă nu ai aflat? Soția ta a avut o infecție grea, a scăpat cu viață, dar chipul ei e deformat”, răspunse prietenul trist.
Bărbatul cade aproape leșinat și rămâne plângând cu amar pe marginea drumului.
Spre seară, ajunge acasă. Soția lui, după bucuria revederii și mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru minunea de a-l ține în viață, se asează la masă și  realizează că iubitul ei soț și-a pierdut vederea în război! Nu l-a întrebat niciodată despre acest lucru, pentru a nu suferi și mai mult.
Îi acordă îngrijirea cuvenită cu multă dragoste și trăiră fericiți încă cincisprezece ani.
După acești ani și suferința unei boli, pe patul de suferință, sotul îi închide ochii multiubitei sale soții și îi deschide pe-ai lui! Timp de cincisprezece ani s-a prefăcut că este orb, ca să nu îi mărească suferința.
Asta înseamnă să iubești! Să te faci orb, pentru a nu-l răni pe celălalt.
De cele mai multe ori, e nevoie să închidem ochii, căci adesea privirea noastră e mai grea decât credem și cel pe care-l privim poate fi și mai împovărat de greutatea unei priviri pline de învinuire”.
În zilele noastre, nu mai auzi așa povești. Ori s-a răcit dragostea, ori nu mai avem stimă față de căminul sfânt. Sau am devenit prea egoiști.
Bătrânii spuneau că ,,dragostea e ca focul, trebuie să arunci din când în când lemne, pentru a-l întreține”.
Cu adevărat, căci căsnicia este arta convețuirii compatibile a doi oameni incompatibili.
Morala: Când nu pricepi la timp, nu-ți rămâne decât șansa să înțelegi prea târziu. Prima senzație când începi o călătorie este că nu vei ajunge niciodată la capătul drumului. A doua este că începi să te minți singur, părăsit, zi și noapte te bate gândul să renunți. Dacă reziști o săptămână, mergi până la capăt.