FALS: UE pregătește o lege prin care va obliga Republica Moldova să primească refugiați
La începutul lunii martie, Comisia Europeană (CE) a dat publicității câteva propuneri de modificare a Codului de vize care, pe de o parte, vor înlesni condițiile de obținere a vizelor pentru cetățenii care respectă legislația comunitară, iar pe de altă parte, vor înăspri condițiile pentru obținerea vizelor în raport cu cei care au depășit termenul de ședere în țările europene. Unele portaluri de limbă rusă din Moldova au dezinformat cititorii, anunțând în știri că Uniunea Europeană ar impune Republicii Moldova să primească refugiați, menționând că țara noastră ”se încadrează în categoria țărilor de tranzit”. În realitate, însă, aceste modificări nu se referă la cetățenii Republicii Moldova, iar aceste modificări nu vor obliga țara noastră să primească refugiați.
Portalul publicației Komsomoliscaia Pravda v Moldove (Kp.md) a titrat că „UE pregătește o lege: Dacă Moldova va refuza să primească refugiați din Orientul Apropiat, cetățenii ei vor fi lipsiți de vize?” (”ЕС готовит закон: Если Молдова откажется принимать беженцев с Ближнего Востока, ее граждан лишат виз”?) cu subtitlul ”Comisia Europeană elaborează o lege controversată, care poate ”lovi” în concetățenii noștri”. În text se face trimitere la informațiile mediatizate de publicațiile internaționale Die Welt și Reuters despre modificările legislative pe care le propune CE referitor la condițiile de primire a vizelor, iar în baza acestor informații generale se fac speculații că R. Moldova, inevitabil, va fi afectată de aceste propuneri. Astfel, este citat politologul cu viziuni pro-ruse Valeriu Ostalep, fost viceministru al Afacerilor Externe în timpul guvernării comuniste, care afirmă că R. Moldova nu este partener egal cu UE, aflându-se în ”sclavie politică” față de Occident. El condamnă ”decizia UE de a implica țara noastră în procesul de acomodare a refugiaților, inclusiv prin măsuri dure” și menționează că acesta ar fi ”prețul parteneriatului Moldovei cu Occidentul”.
Comentarii discriminatorii care instigă la ură interetnică
Știrea a fost preluată de mai multe portaluri, inclusiv Gagauzyeri.md, publicată în rețeaua de socializare Facebook, în grupul public ”Новое Приднестровье” (în traducere: ”Noua Transnistrie”), pe site-ul 1news.md ș.a.. Multe din comentariile la aceste știti conțin elemente discriminatorii care instigă la ură, cum ar fi că ”din Ungaria ne vor trimite țigani”, iar după această decizie urmează și acordarea investițiilor pentru ”construcția lagărelor de concentrare pentru acești refugiați”.
Site-ul publicației „Молдавские Ведомости” (Vedomosti.md) a titrat în știre că ”Bruxelles-ul va impune Republicii Moldova să primească refugiați” (în traducere ”Брюссель заставит Молдову принимать беженцев”). Această știre a fost preluată și de portalurile Edingagauz.md și Moldova-today.com.
Răspunsul Comisiei Europene: ”Rețineți că Republica Moldova este exceptată de obligația de a deține viză în UE”
Portalul Stopfals.md a solicitat opinia Comisiei Europene referitor la informațiile că UE ar impune țării noastre să accepte refugiați. În răspunsul transmis portalului nostru de CE se menționează că modificările propuse se referă la facilitarea regimului de vize pentru cetățeni, dar și la securizarea frontierei comunitare, însă nu sunt valabile pentru cetățenii Republicii Moldova. ”Miercuri, Comisia a propus reformarea politicii UE în materie de vize pentru a facilita călătorilor legitimi să obțină o viză pentru a veni în Europa, înlesnind procesul de eliberare a vizelor, consolidând, în același timp, standardele de securitate ale procedurii de acordare a vizelor”, se spune în răspunsul CE. Totodată, se precizează că UE vrea să introducă condiții mai stricte pentru eliberarea vizelor acelor cetățeni cărora le-a depășit termenul de ședere în UE. ”Rețineți că Republica Moldova este exceptată de obligația de a deține viză și nu este afectată de această reformă, care este pentru țările ale căror cetățeni au nevoie de viză pentru a veni în Europa”, se confirmă în răspunsul Comisiei Europene.
Expert politic: ”Subiectul refugiaților este preferat de sursele media pro-ruse”
Expertul în domeniul politicii externe, Dionis Cenușa, condamnă modalitatea de dezinformare la această temă, menționând că subiectul refugiaților este preferat în perioadele electorale. ”Problema migranților străini figurează printre temele centrale ale dezinformării folosite de către sursele media pro-ruse, dar și în manipulările forțelor populiste eurosceptice din țările membre ale UE. În prezent, acest subiect este folosit intens în alegerile din Ungaria. În realitate, propunerea UE de a îmbunătăți politica comună în domeniul vizelor urmărește simplificarea procedurilor, reducerea perioadei de timp pentru solicitanții de vize, dar și posibilitatea de a emite vize cu o singură intrare pentru țările UE de la frontiera externă. La fel, este prevăzută ridicarea taxei pentru vize, de la 60 Euro până la 80 Euro, dar nu pentru țările cu care UE are regimul facilitar de vize, precum Armenia, Azerbaidjan și Rusia, și de care mai beneficiază moldovenii care nu dispun de pașapoarte biometrice”, menționează expertul. Acesta mai adaugă că varianta revizuită a politicii europene comune de vize creează condiții mai avantajoase pentru călătorii regulamentari, inclusiv pentru moldovenii fără pașapoarte biometrice. ”Articolul publicat de presa rusă din Moldova interpretează în mod eronat aspectele ce țin de readmisie și returnare. Este adevărat că UE va aplica condiții stricte la eliberarea vizelor pentru țările care nu-și onorează angajamentele în cadrul Acordurilor de Readmisie, semnate cu UE. Acesta va avea loc, în primul rând, dacă țările în cauză nu vor coopera satisfăcător la returnarea propriilor cetățeni, care au încălcat perioada de ședere legală în UE. Decizia UE de a înăspri condițiile de acordare a vizelor este o decizie adoptată la solicitarea țărilor membre din iunie 2017 și rezultă din experiențele nefaste în procedurile de returnare și readmisie cu țările terțe. Totodată, aceasta este dictată de insecuritatea generată de criza migranților din 2015-2016”, conchide expertul.
Notăm că știrile care dezinformează referitor la reforma politicii de vize a UE sunt ilustrate cu fotografii în care apar o mulțime de oameni de culoare, originari din țările arabe sau africane care stau la frontieră sau în corturi. Astfel, cititorilor le este indusă o dată în plus ideea falsă că străinii urmează să ”acapareze” teritoriul nostru.
Lilia Zaharia
www.Stopfals.md
Acest articol a fost realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul acestuia este responsabilitatea exclusivă a Asociației Presei Independente (API) și nu reflectă
neapărat opiniile Uniunii Europene.
Lasă un răspuns