Din tot sufletul. Recunoștințe întârziate

Pe unii i-am cunoscut ca pedagogi. Pe alții? Tot pedagogi am văzut în ei. După mine, pedagogul este, oriunde s-ar afla, în primul rând pedagog și apoi manager, funcționar, primar etc.
De-a lungul anilor, am avut mai mulți învățători-profesori, ce m-au ajutat să-mi dezleg destinul. Pe toți îi respect și mă închin cu pietate în fața lor, spunându-le un sincer MULȚUMESC.
Bunii și neobosiții noștri pedagogi.
Îi admir și, în același timp, îi invidiez pentru curajul lor de a construi Oameni din toate varietățile de materie primă, pentru dragostea față de elevi, de copii, pentru chibzuința cu care au putut rațional împărți timpul și energia astfel, încât să reușească pregătirea către lecții, efectuarea lucrului didactic și educativ; creșterea și educarea propriilor copii, rânduirea lucrărilor din casă, din gospodărie și a celor…agricole.
Îi apreciez, dar și îi consolez pentru condițiile mereu umilitoare pe care au trebuit să le suporte fie din partea statului perpetuu sărac, fie din partea unor părinți ce își supraapreciază odraslele, în timp ce acestea, de fapt, își demonstrează ”capacitățile intelectuale” în spatele școlii.
Pedagogii, în ciuda circumstanțelor economice, sociale sau politice, au fost, sunt și rămân în continuare reazemul spiritual al meu, al tău, al lor, al societății în întregime.
Unii au plecat dintre noi acolo unde clopoțelul nu mai sună. Dar de pe aleea pedagogilor din Univers vin spre noi neîncetat unde sacre de înțelepciune, care trebuie doar să fie recepționate de discipoli întru buna aranjare a lucrurilor pe Pământ.

Viorica Aramă: Sunt momente în viață când cauți prietenii vechi
Am telefonat în orașul Cornești timp de câteva zile. În sfârșit, îmi răspunde o voce limpede, de… adolescentă mi s-a părut. Era doamna Viorica Aramă, fostă profesoară de limbă și literatură română. Am salutat-o și i-am zis că vreau să vorbesc cu domnul Vasile Aramă.
Doamna îmi zise prietenește: „Sunt momente în viață, când cauți prietenii vechi”.
„Așa este”, am confirmat.
A făcut o pauză neașteptată, apoi cu o voce tremurândă îmi spune: „Nu-i acasă domnul Vasile, este în spital la Ungheni”. Apoi, adaugă: „Am constatat că la cei 76 de ani ai săi, dintre toți bărbații cu care a lucrat, numai Vasile este în viață”.
„Nu cred să fie chiar așa!”, am contrazis-o. I-am spus că l-am cunoscut pe fostul director al școlii, apoi al liceului din orașul Cornești, Vasile Aramă, ca pe o persoană activă, gata să răstoarne dealuri.
”Așa era, confirmă doamna. O clipă nu avea răgaz pentru sine, pentru familie. Dar cu ce s-a ales  până la urmă?”
Bună întrebare.
Vasile Aramă , profesor de fizică. Timp de 27 de ani a condus scoala medie, apoi liceul din Cornești. Aici îl găseai dimineața devreme, aici îl găseai seara tîrziu. Griji au fost îndeajuns, pe toate le-a înfruntat cu semeție. Din câte am simțit eu pe cînd eram mai aproape de dumnealui, era o persoană respectată de toți corneștenii, cu un cuvînt greu de spus în momentele cruciale pentru comunitate.
Domnul Vasile Aramă, dincolo de rutina cotidiană din școală, era mereu interesat de starea de lucruri în edificarea statului de drept – Republica Moldova, emanând permanent o consecventă verticalitate și un deosebit patriotism.
La răspântia anilor 80-90 ai secolului trecut, orașul Cornești genera răsunătoare idei și acțiuni concrete pentru renașterea națională. Acestea nu-și aveau sensul decât cu sprijinul masiv al pedagogilor.
De aceea prezența și discursul mobilizator al domnului Vasile Aramă la adunarea  de constiruire a organizației teritoriale din județul Ungheni a Alianței independenților am considerat-o drept o încuviințare a acelei mișcări, ce-și dorea să oprească dezastrul roșu care venise peste noi în iarna anului 2001.
Pentru mine personal, care, la acel moment, mă aflam în fața unei dileme, a fost o încurajare substanțială pentru a accepta rolul de lider al structurii nou constituite.
Mulțumesc din suflet, domnule Aramă! Să trăiți mulți ani înainte în tihnă și satisfacție sufletească.

Irina Bodrug: Parascovia Crudu și astăzi ne estre sfetnicul de suflet în activitatea noastră de toate zilele
A lucrat în școala din Hîrcești 47 de ani. 20 de ani a fost directoare. A condus școala medie, unde  veneau să învețe pe atunci copii din șapte sate. După reforme, școala medie s-a transformat în gimnaziu, pe care doamna Parascovia Crudu l-a condus cât i-au permis puterile. Apoi, pensionară fiind, a predat ani la rândul obiectul drag, limba franceză.
La un moment dat, s-au produs niște „optimizări” , iar doamna Crudu a trebuit să renunțe la orele sale din gimnaziul pe care l-a format ca instituție modernă!?
Nu te poți ascunde de destin. În ultimii ani, la o vârstă destul de înaintată, a fost invitată să predea franceza tocmai la Cornova. Și ea acceptat jertfirea de sine, făcând naveta ani la rând Hârcești-Cornova.
Neobosita profesoară.
Am telefonat la gimnaziul din Hârcești, să mă interesez de doamna Paracovia Crudu. „A decedat doamna Parascovia, de vreo doi ani”, am auzit de la celălalt capăt al firului. M-am întristat. N-am reușit să o mai văd, să comunic, să-i simt credința luminoasă care-i proteja sufletul mare și mărinimos. În schimb, mi-a rămas în memorie vie și energică, luptătoare înflăcărată pentru o democrație autentică, pentru neam și Patrie, pentru o societate sănătoasă, corectă și cu demnitate.
…În anii 2003-2005 nu era ușor pentru un șef de instituție publică să reușească să facă față obligațiunilor de serviciu, lucrărilor casnice, iar, în plus, să se plaseze în fruntea unei echipe de entuziaști înrolați în lupta pentru înlăturarea regimuliui existent la acea oră.
Firavă, uscățivă, dar tare și consecventă, dânsa mi-a întărit atunci convingerea că vom reuși. Și am reușit, într-un fel. Dar altele ne-au fost așteptările…
Doamnei Irina Bodrug, directoarea gimnaziului din Hîrcești, nu-i ajungea aer și cuvinte să-mi vorbească despre regretata Parascovia Crudu… ”Și astăzi este ca un sfetnic pentru noi, cei din partea locului. Ce un părinte adevărat o pomenim întotdeauna”.
Alexandru Lipcan
2 octombrie 2017