”Album evreiesc”. Istorii de viață și fotografii ale unui secol ce a trecut

O expoziție de fotografii cu genericul ”Album evreiesc” a fost vernisată, pe 14 martie, în incinta Bibliotecii Publice Raionale „Dimitrie Cantemir” din Ungheni.

Timp de două săptămâni, cei interesați vor avea posibilitatea să ia cunoștință de viața evreilor ce au locuit pe teritoriul Basarabiei. ”Ei bine, dăinuiesc de 30, 40, 50 de ani și mai mult în târgușoare ca Unghenii, Sculenii, Făleștii, Nemțenii…”, scria, prin 1890, Dumitru C. Moruzi, scriitor uitat pe nedrept, fiul ctitorului bisericii ”Sf. Nicolae” din Ungheni, Constantin Moruzi.
La Ungehni s-a născut I.A.L. Diamond, unul dintre cei mai importanţi scenarişti de la Hollywood ai mijlocului secolului trecut, laureat al premiului ”Oscar”. La Ungheni s-a născut și autorul imnului Israelului, Samuel Cohen.
Expoziția ”Album evreiesc” a fost organizată de către Organizația ”Centropa”, în colaborare cu Direcția Educație Ungheni.
Notă: Organizația ”Centropa”, cu sediul central la Viena și reprezentanțe în peste 15 țări din Europa, se ocupă cu povestirea istoriei evreiești a secolului al XX-lea. Pentru această expoziție, reprezentanții organizației respective din Moldova au intervievat 25 de evrei din Chișinău și au digitalizat 407 fotografii vechi de familie și documente. În aceste fotografii și istorii s-a păstrat o întreagă lume. Ele descriu experiențele prin care au trecut evreii în perioada interbelică, în timpul războiului și după acea deflagrație mondială.
”Oamenii cu care am vorbit ne-au dat fotografiile personale și ne-au mărturisit povestea vieții lor. Nu sunt personalități cu renume, nu i-am ales pentru contribuția lor în istorie, economie sau cultură. Sunt oameni obișnuiți, ceea ce, însă, nu înseamnă că sunt neinteresanți. Această expoziție este despre viață, despre vocile vii ale evreilor. Suntem norocoși că am reușit să le ascultăm poveștile și să le împărtășim cu voi”, a precizat Irina Șihova, coordonator ”Centropa”.
În cadrul evenimentului a fost proiectat și un film – ”Istoria lui Ivan Barbul”, care arată drama unui evreu cu o impresionantă poveste de viață, ai cărui părinți au fost uciși, iar el a fost adoptat de Ivan Ilici Barbul și soția sa, Agafia, care i-au dat numele  lor de familie și o viață nouă.
”Am aflat lucruri noi despre educația, vestimentația, ocupațiile evreilor. Mi-a plăcut ghidul, care povestea din suflet despre această etnie. M-a impresionat și istoria lui Teodor Magder, care, fiind evreu, cunoștea foarte bine limba româna și a susținut bacalaureatul cu succes”, și-a împărtășit impresiile Ion Șișcovschi, elev la gimnaziul „Andrei Chivriga” din Valea Mare.
”Poporul evreu a fost cel mai exterminat dintre toate națiunile, de aceea suntem recunoscători organizației Centropa că a reușit să culeagă amintirile lor. Noi salutăm această inițiativă și ne bucurăm că elevii noștri au posibilitatea să cunoască noi lucruri despre evrei și să le împărtășească mai departe, cu alții”, a relatat Veronica Poia, specialist principal Direcția Educație Ungheni.
Marina Casian, studentă stagiară
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *