NISPORENI | Oameni care ne-au impresionat în anul 2017
Grigore ADAM, profesor, interpret la frunză
Deși cântatul la frunză l-a făcut celebru, fiind invitat să cânte pe cele mai mari scene, Grigore Adam din Nisporeni a preferat să muncească toată viața în domeniul pe care și l-a ales – educația fizică și sportul.
Pe noi, însă, altceva ne-a impresionat. În vara anului trecut, a împlinit 70 de ani, o vârstă la care mulți alții nu mai vor nimic de la viață. Nu însă el.
”Ceea ce n-am reușit să fac până acum, am să mă strădui să fac de acum încolo. Prefer să spun că am doar 60 de ani și totul e înainte”, a declarat dânsul într-un interviu pentru ”Expresul”.
Ion CÂRCHELAN, antreprenor, artist plastic din Nisporeni
Se pare că anul 2017 a fost pentru el un an de glorie. Ințial, în vară, a fost invitat să țină câteva cursuri privind tehnica ud pe ud, pe care o mânuiește de minune, la Școala de ilustrație și arte plastice ”Bratec Lis School” din Moscova.
Ulterior, la final de an, a reușit să verniseze două expoziții cu lucrările sale și ale fiicei lui, Iulia, la Bacu (Azerbaidjan) și în Tbilisi (Georgia), expoziții care au avut succes și răsunet în presa locală.
Angela IONEL, specialist patrimoniu și turism în Secția Cultură și Turism Nisporeni
A înțeles cu adevărat care este misiunea dânsei, a făcut tot ce i-a stat în puteri ca orașul Nisporeni să aibă un muzeu ca la carte. Unde nu a știut – a întrebat, unde a știut – a acționat.
Este doamna care se îngrijește de promovarea patrimoniului istoric, natural și cultural al raionului, de promovarea talentelor nisporenene. Își dorește ca cei care merită să fie apreciați la justa lor valoare. Cu mijloace puține reușeșete să facă, așa cum zicea odinioară cronicarul, lucruri mari.
Într-un an, a reușit ca despre muzeul din Nisporeni să se vorbească doar despre bine.
2 Comments
Cind se vorbeste despre oraselul Nisporeni si despre oameni deosebiti ce ne aduc merite plaiului unde neam nascut inima bate in piept mai tare si este placut pentru noi ce am crescut si ne-am petrecut copilaria acolo jos palaria pentru oameni deosebiti ce ne fac sa ne mindrim cu ei ❤❤
Grigore Adam ! Barbat, Haiduk de la Balanesti! Domn Adevfarat ! Puternic ca stejarul si Mindru ca Codrul! Talentat in dans si in lupta! Despre El trebue de scris macar o carte…. DOMN !!!
Adam , nu numa la frunza cinta, Domnilor! Acesta e un luptator extra , la Trint\a libera!!! Daca nu stitsi! Aveti cult6ura , si va interesati!!! El E MODEST! Mihai Borta ! Si Mai sunt In Nisporeni… Sportivii care risca cu viatsa , motociclete, si asa … Cuolturizati-va BREEEE