Vine o ambulanță din Franța….

imagine - simbol
imagine - simbol

imagine - simbol
Imagine – simbol

În câteva săptămâni, Spitalul raional din Călărași va avea o ambulanță nouă. Și asta, pentru că un călărășean, stabilit cu traiul în Franța, a hotărât să facă un cadou orașului natal.
Este vorba de Vitalii Lozovan, care e stabilit cu traiul în Villefranche, localitate înfrățită de 40 de ani cu orașul Călărași.
Vitalii Lozovan, împreună cu familia, a plecat de acasă de 20 de ani. Deocamdată, nu își dorește să se întoarcă, mai ales că acolo și-a deschis o firmă, pe care o conduce împreună cu soția sa, Silvia.
”M-am născut în Călărași, pe strada Bojole, iar întâmplarea a făcut să trăiesc în regiunea Bojole din Franța”, a făcut dânsul o remarcă.
Chiar dacă e plecat de mult timp, Călărașiul a rămas pentru el cel mai drag loc, de care își amintește mereu cu nostalgie. Nu a uitat de unde a pornit. Își amintește cu dor de casa părintească, de Școala de muzică, de Colegiul pedagogic unde a învățat și unde a cunoscut-o pe soția sa. Nu uită nici de cei pe care i-a lăsat la Călărași.
Acum, de fiecare dată când are posibilitatea, vine cu ajutoare pentru Călărași. În scurt timp, urmează va ajunge aici și ambulanța. ”Urmăresc în permanență ce se întâmplă în Republica Moldova. Recent, am văzut un reportaj, în care se vorbea de moartea unui om, pentru că ambulanța nu a reușit să ajungă în acel sat. M-a marcat mult această știre. De aceea, imediat ce a apărut ocazia, am procurat mașina pentru călărășeni”, a povestit Vitalii Lozovan.
Dânsul l-a contactat pe Sergiu Artene, președintele raionului Călărași, și i-a spus despre cadoul pe care vrea să-l facă. Reacția a fost pe măsură.  ”Mai dă Doamne așa oameni”, a spus președintele scurt pentru ”Expresul”.
Și Silvia Bobescu, directoarea Spitalului raional Călărași, s-a arătat încântată de veste. ”Chiar avem nevoie de o ambulanță performantă, dotată cu toate cele necesare”, declarase dânsa în momentul în care președintele o anunțase despre cadou. Potrivit dânsei, Spitalul raional din Călărași are în dotare, la ora actuală, o ambulanță veche, de 11 ani, care necesită foarte multe cheltuieli de întreținere.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *