Puterile i-au părăsit. Nu și oamenii buni

Povestea de dragoste a Nadejdei și a lui Gheorghe Dodon din Sadova a început după cel de-al doilea război mondial. El era un tânăr chipeş, crescut şi educat într-o familie de gospodari, trecut prin vârtejul anilor de foc, iar ea – o mândră fată cum alta nu găseai.
S-au văzut și s-au plăcut din prima zi. Imediat au și decis să se căsătorească.
Era anul 1946. Și-au întemeiat familia în urmă cu…71 de ani! De atunci, nu s-au despărţit nici pentru o clipă.
Au crescut și au educat patru fete. Soarta, zic ei, i-a pus de mai multe ori la încercări grele. Dar împreună au trecut peste toate cu capul sus. Nu au cedat greutăților, nevoilor și problemelor. Acum, de la înălțimea vârstei pe care o au, își doresc doar sănătate. Dumnezeu le-a dat viață lungă. Moș Gheorghe are 97 de ani, iar mătușa Nadejda – 94. Sunt cele mai vârstinice personae din sat.
El a fost toată viața constructor, ea a lucrat în colhoz. Nu le-a fost ușor, căci au trebuit să muncească din greu ca să-și pună la cale copiii, ca să aibă o bucată de pâine pe masă.
Peste ani, rănile războiului s-au făcut resimțite, provocându-i lui moș Gheroghe probleme mari de sănătate. Și sănătatea mătușii Nadejda s-a șubrezit tare de tot. Nu mai vede deloc, întunericul a cuprins-o. Ambii sunt slăbiți, nu mai au puterea nici măcar să se miște din pat.
Și, cum cele patru fete ale lor sunt departe, fiind stabilite cu traiul în alte localități, bătrânii au devenit beneficiari ai Servicului îngrijiri sociale la domiciliu din cadrul Direcției Asistență Socială și Protecție a Familiei din Călărași. E norocul loc că nu au fost uitați. E norocul fiicelor lor, și ele pensionare, cu problemele lor, care nu mai pot să aibă grijă așa cum și-ar dori, de părinții lor.
”În timpul unei vizite la domiciliu, am găsit-o pe femeie lângă patul soţului. El se simţea mai neputincios ca altă dată şi ea, care mai multe săptămâni la rând nu s-a ridicat din pat, în acea dimineaţă, ca prin minune, s-a ridicat, a mers pe achipuite până la patul lui ca să-l consoleze”, povestește Alexandra Balan, șefa servicului respectiv, după care continuă: ”Acum lucrătorul social este persoana care le ascultă păsul, le oferă sprijinul şi este agentul de legătură dintre administraţia publică locală, serviciul medical şi serviciul social”.
Nu-i uită pe bătrânii lor părinți nici copiii. Îi ajută cu ce pot și cum pot, face o remarcă Alexandra Balan. Totuși, nu s-ar descurca fără implicarea lucrătorului social.
”Lor, vârstnicilor, le dato­răm respect şi preţuire”, a subliniat dânsa, apoi a dat asigurări că și de acum înainte vor face tot posibilul ca viața celor doi bătrâni să fie plină de liniște și căldură. ”Am vrea ca ei să simtă că nu sunt uitați, că nu au trait în zădar, că sunt apreciați”, a menționat, la final, Alexandra Balan.