Și, uite-așa, lucrăm noi, jurnaliștii

Zilele trecute, absolut întâmplător, aflăm o veste minunată: la maternitatea din Ungheni s-au născut tripleți. Bebelușii sunt bine, mama – la fel, medicii au dat dovadă de un adevărat eroism.
Fiți de acord, e o știre care merită atenție.
Ziua de muncă deja se încheiase. Cu toate acestea, o telefonez pe colega mea, Veronica Gorea, și o rog să afle mai multe detalii. Nu poți vorbi despre un eveniment peste o săptămână!
Pe la ora 20.00, îmi scrie ce a reușit să afle. Prea puțin.
Decidem ca a doua zi, de dimineață, să discutăm cu personalul maternității și, dacă se poate, cu proaspăta mămică.
Marți, Veronica a mers la maternitate. Asta, chiar dacă pentru ”Expresul” e o zi de foc.
Miercuri ziarul trebuie deja să fie gata, ca spre seară să fie transmis la tipografie. Joi se tipărește și se aduce la centrele de poștă din cele trei raioane, astfel ca vineri să ajungă la abonați.
Dacă cineva crede că e simplu, trebuie să-l dezamăgesc.  Nu poți apăsa pe buton și știrea e gata. Uneori, trebuie să discuți cu trei, patru și chiar mai multe persoane, pentru a afla cât mai multe detalii. Alteori, trebuie să alergi kilometri întregi, de la o sursă la alta, să ieși la lucru și sâmbătă, și duminică.
Încearcă să-i găsești pe toți, să-i convingi să vorbească!
Ca să înțelegeți, vă voi descrie ce a urmat la maternitatea din Ungheni.
Deci, de dimineață, Veronica era acolo. Toată lumea – ocupată. Cică, era o comisie… Dar noi avem nevoie de informații! Trece o oră. Nimeni nu se îndură de Veronica noastră, ca să-i spună, totuși, toată povestea. Mama bebelușilor refuză și ea să vorbească.
Veronica telefonează la redacție: ”Ce să fac?”. ”Mai așteaptă”, zic.
Dar cât poți să aștepți? Mai are de făcut vreo patru știri până seara. În cele din urmă, dă de un suflet, care acceptă să-i spună ce știe.
Ne interesează când s-au mai născut tripleți la maternitatea din Ungheni? Și iarăși trebuie să așteptăm, căci nu mai ține minte omul totul. Norocul nostru a fost că am dat peste doctorița care a asistat atunci, în 2008, acea naștere.
În sfârșit, s-a format parcă tabloul complet. Miercuri de dimineață, am reușit să plasăm știrea pe site.
Ce credeți? Seara, pe la ora 21.00, îmi telefonează un doctor, foarte indignat că, vezi Doamne, nu am vorbit cu cine trebuie.
Mai are rost să explici ceva? Cu tot respectul pentru doctori, dar chiar să alergăm din urma fiecăruia, să stăm ore în șir la poarta spitalului?
Apropo, am cerut numărul la telefonul mobil al domnului doctor. Știți ce ni s-a spus de la maternitate? ”Nu avem dreptul să-l dăm!”.
Și atunci? Vreți operativitate de la noi? Vreți profesionalism? Respectați-ne munca!
Și, uite-așa, aproape în fiecare zi. Cineva îți spune că numărul telefonului mobil este o informație cu caracter personal și nu avem dreptul să-l solicităm.  Altcineva îți telefonează înapoi, ca să verifice dacă într-adevăr a stat de vorbă cu tine. Al treilea te invită la biroul său – pentru o banală informație! – ca să te vadă la față. Când ajungi, ți-o taie: nu pot să vă ofer astfel de informații.
Asta e.