Culoare! Multă culoare! Foișoare desprinse dintr-o poveste

Foișoare desprinse parcă dintr-o poveste. Așa au devenit acestea la grădinița ”Povestea”: au prins culoare și sunt mai atractive ca oricând. Asta, pentru că pe pereți au fost desenate diferite personaje din desene animate și povești.

Inițiativa de a da culoare foișoarelor a pornit chiar de la directoarea grădiniței, Tatiana Cociu. Dânsa a venit cu un apel înacest sens, iar părinții, cadrele didactice, dar și tineri voluntari au reacționat.
”Culoare! Multă culoare! Cam așa pot descrie experiența pe care am avut-o timp de câteva zile la grădinița ”Povestea””, a recunoscut ulterior Nina Cătălina Popa, o tânără voluntară din Nisporeni.
Potrivit Tatianei Cociu, pentru început, au fost vopsite doar trei foișoare din cele nouă. Pe parcurs, urmează să fie colorate și celelalte, dacă timpul de afară va permite acest lucru.
De notat că vopselele au fost donate de către un agent economic din Nisporeni.
”Este un proiect mic cu doză mare de fericire. Lucrurile frumoase se pot face cu bani puțini, dacă există dorință și creativitate”, a accentuat Tatiana Cociu.
”Le suntem foarte recunoscători tuturor celor care s-au implicat, care au reușit să aducă culoare, zâmbet și fericire pe chipul copiilor”, a continuat dânsa, după care a concluzionat: ”Acesta este rezultatul muncii în echipă, o activitate interesantă, emoții plăcute, care încă mai persistă la grădinița noastră”.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *