Au modernizat biblioteca, promovând voluntariatul
Biblioteca publică ”George Munteanu” din Bravicea și-a schimbat aspectul. Iar cei care s-au implicat în schimbare au fost voluntarii, prieteni ai bibliotecii.
Într-o singură zi, sala fondului de carte a căpătat cu totul altă față și a devenit mai încăpătoare. Podeaua a fost schimbată în totalitate, iar stelajele pentru cărți au fost reamenajate.
”Le-am schimbat locul, ca să facem spațiu pentru două fotolii, pe care sperăm să le primim de la Programul ”Novateca”. Ne dorim un colț mediatic aici”, spune Angela Zatic, șefa bibliotecii. Potrivit dânsei, în această iarnă biblioteca publică va fi încălzită pentru prima dată. Este o mare bucurie.
”Facem tot posibilul să avem o bibliotecă modernă, în care să ne simțim bine și noi, și utilizatorii bibliotecii”, a specificat dânsa.
La ora actual fondul de carte numără zece mii de volume. Toate au trecut prin mâinile voluntarilor, supranumiți de angajații bibliotecii ”copii ai bibliotecii”. Anume ei au fost cei care le-au amenajat pe rafturi așa cum cere regula.
”Înainte de toate, i-am instruit, iar copiii bibliotecii s-au descurcat de minune”, a concluzionat șefa bibliotecii. Dânsa a mai spus că voluntarii bibliotecii îi sunt de mare ajutor.
În schimb, biblioteca leoferă ce are mai bun: servicii modern, servicii din ce în ce mai interesante și innovative.
One Comment
Mulţumim „Expresului” pentru promovare!