Va avea un complex sportiv. Promisiunea vine de la șeful statului
În curând, se pare că la Sipoteni, unul dintre cele mai mari sate din Republica Moldova, va fi construit un complex sportiv. Cel puțin, asta a promis președintele Igor Dodon. ”Sper să nu iasă doar fum”, a spus în replică, pentru ”Expresul”, primarul de Sipoteni, Vasile Rață.
Dânsul susține că a fost contactat anterior de către un consilier al șefului statului, fiind întrebat dacă este de acord ca în localitate să fie construit un complex sportiv. Sigur că a spus da, după care subiectul a fost discutat și la o ședință a consiliului local.
”Au fost două persoane, au adus o schiță de proiect cam cum ar arăta acest complex sportiv. Pe foaie arată frumos!”, a menționat primarul.
Conform schiței respective, complexul ar trebui să aibă o suprafață de 429 metri pătrați (13×33 metri). Aici va fi construit un teren de mini-fotbal, unul de volei și altul de baschet. Va fi instalat și un teren de joacă pentru copii, și un teren de fitness.
”Așteptăm să vină persoanele responsabile să identificăm terenul”, a mai spus Vasile Rață.
Primarul deja l-a ochit. Cel mai potrivit, din punctul său de vedere, ar fi un teren din preajma noii grădinițe.
”În această parte de sat nu există nici un loc unde oamenii ar putea să-și petreacă timpul liber, de aceea cred că ar fi cel mai potrivit loc”, a explicat dânsul, menționând, totodată, că avea în plan să construiască aici o zonă de odihnă.
Pentru orice eventualitate, primarul mai are în vizor două terenuri unde ar putea fi edificat complexul sportiv.
Vasile Rață nu a putut însă să ne spună când va începe construcția și cât va costa proiectul. A zis doar că acest proiect a venit exact la timp, în cazul în care va fi implementat.
Reamintim că Igor Dodon a promis construcția a 300 de complexuri sportive în localitățile rurale în cadrul Campaniei Naționale ”Iubesc Moldova”.
Sipoteniul este primul și unicul sat din regiunea Ungheni-Nisporeni-Călărași unde se preconizează realizarea acestui proiect în fază inițială.
Lasă un răspuns