Școala și trădarea

Haideți să vorbim despre școală. Nu pentru că suntem încă în septembrie și chiar recent a început un nou an de studii.
M-a făcut să mă gândesc la acest subiect o postare a deputatei Maria Ciobanu, profesoară de formație, care a muncit zeci de ani în școală. Vorbea doamna deputat despre un fost elev al său, Eugen Sturza, care a fost propus de Vladimir Plahotniuc la funcția de minsitru al Apărării.
Nimic rău până aici. Cei care sunt la guvernare au dreptul să facă ce vor ei, să numească pe cine vor ei într-un post sau altul. Deh, poporul le-a încredințat această misiune. La alegeri. Într-o veselie.
Doar că Eugen Sturza n-are nici în clin nici în mânecă, vorba ceea, cu armata. A studiat Finanțele la Academia de Studii Economice.
Poate o fi vreun manager bun? Nu cred.
Din scurta-i biografie, putem deduce că a fost unul dintre cei care a tot dus oala unor prim-miniștri. Mai întâi, a lui Vlad Filat. Apoi – a lui Iurie Leancă. Și s-a pricopsit cu de toate: apartamente, mașini, slavă… Nu totdeauna bună, dar e slavă!
Maria Ciobanu, cea care l-a învățat și i-a fost dirigintă la Nisporeni, scrie că ”Eugen a însușit cu „brio” lingușirea pe lângă „cei mari și tari” și trădarea la momentul potrivit. Va strânge cu minuțiozitatea care îl caracterizează materiale compomițătoare despre Leancă și Plahotniuc, iar la momentul potrivit îi va trăda, așa cum știe doar el să o facă…”.
Andrei Țurcanu, scriitorul, se tot întreabă: ”De unde se iau secăturile astea tinere? Cu nostalgicii sovietici e clar, așa au fost educați, asta li s-a băgat la școala sovietică pe gât. Dar mutrele astea tinere, de unde s-au molipsit ele de jegul „socialismului capitalist”? De unde au deprins aceștia ușurința asta de a trăda prietenii, neamul, țara, de a susține orice aventurier, orice canalie, pe oricine, numai BANI să iasă?”.
Dar oare pedagogii își pun vreodată această întrebare? Or școala, se știe, are un mare impact asupra dezvoltării personalității copilului, celui care mâine, iată, va trăda, va minți, va corupe și se va lăsa corupt…
Maria Ciobanu a recunoscut: ”Regret că nu am reușit să-i cultiv lui Eugen Sturza demnitatea de neam, respectul față de valorile noastre naționale, integritatea umană. Tata a avut, probabil, o mai mare forță de convingere”.
Și atunci? Cum să-i educăm pe părinți? Oare ei nu sunt produsul școlii noastre?
Apropo, dacă veni vorba de părinți. Nu credeți că atunci când îi cumpărați copilului cadouri de tot felul, pentru că, vezi Doamne, a primit o notă bună sau a terminat cu brio anul școlar, îl învățați cum să corupă sau să se lase corupt?
Oare câți dintre părinți, pentru a-și ”premia” copilul, l-a luat de mână și a mers cu el la un muzeu, la un spectacol, la un eveniment cultural organizat, de exemplu, la bibliotecă?
Și încă un apropos. În nici un caz nu vreau să arunc pietre în curtea școlii. Dar sunt întrebări pe care mi le pun tot mai des. Și nu găsesc răspunsul.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *