Raionul Nisporeni are președinte

Ghenadie Verdeș
Ghenadie Verdeș

Ghenadie Verdeș
Ghenadie Verdeș

După mai bine de un an de interimat, Ghenadie Verdeș este ales președintele raionului Nisporeni. Decizia a fost luată în unanimitate de cei 30 de consilieri raionali, prezenți la ședința  din 14 septembrie.
”De azi, raionul Nisporeni are un președinte de raion cu acte în regulă. Nu conosc dacă au mai fost situații similare în alte raioane, când cu votul practic al tuturor consilierilor, indifent de apartenența politică, cu un număr atât de mare, să fi fost aleasă conducerea raionului, dar un lucru ferm constatat – aceasta este dovada Compromisului, punerii la bază a interesului axat pe necesitatea dezvoltării raionului Nisporeni, în frunte cu o persoană potrivită la locul potrivit”, a postat pe pagina sa de facebook Nicolae Ciubuc, directorul AIPA (Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură), care a fost prezent la ședință.
Ghenadie Verdeș s-a născut la 13 mai 1975. A absolvit Academia de Studii Economice din Moldova. În administrația publică locală este din 2011, pînă atunci fiind antreprenor.
A candidat, la alegerile locale din 2011, la funcția de primar de Nisporeni pe listele Partidului Liberal. Presa de atunci scria despre cazuri de intimidare a candidatului PL de la Nisporeni, două panouri cu imaginea sa fiind arse de persoane necunoscute, iar alte zece panouri – vandalizate.
În 2011, Ghenadie Verdeș a fost ales vicepreședinte al raionului din partea Partidului Liberal. Ulterior, dînsul a aderat la Partidul Democrat.
În această perioadă, dânsul a asigurat de trei ori interimatul pe perioada lipsei președintelui raionului. Prima dată a suplinit funcția respectivă în 2012, în perioada campaniei electorale, când președintele de atunci, Vasile Bîtca, fusese degrevat. A doua oară s-a întâmplat în 2015, când același Vasile Bîtca a fost ales deputat în Parlament.
Ultima dată a asigurat interimatul timp de un an și o lună, începând cu 11 septembrie 2016, când fostul președinte de raion, Ion Arteni, și-a prezentat demisia.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

One Comment

  • DAR CE LA FĂCUT SĂ ADERE LA PD????????PRIN CORUPERE ORI ȘANTAJ???????NU ÎNȚELEG CHIAR TOȚI;CARE AU TRECUT LA PD ATÎT DE MULT ÎL IUBESC PE PLAHOTNIUC???????DAR ALEGĂTORII IA-ȚI ÎNTREBAT????EI VAU VOTAT PE LISTELE PL????

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *