În sfârșit, ”Mihai Viteazul” și ”Daniel Ciugureanu” au ajuns la destinație
Societatea ”Mihai Viteazul” din Ploiești, județul Prahova, a venit cu un cadou generos pentru călărășeni, dar și ungheneni. După mai multe încercări, într-un final, azi bustul lui ”Mihai Viteazul” a ajuns la Călărași. Acesta va fi parte a Aleii Domnitorilor din fața Consiliului raional Călărași. ”Pe aici am trecut. Mihai Viteazul este la Calarasi!!!”, a scris cu puțin în urmă, pe pagina sa de facebook, Mircea Cosma, președintele Societății ”Mihai Viteazul”, postând și câteva poze.
Tot astăzi, a ajuns la Măgurele, Ungheni și bustul lui Daniel Ciugureanu, cel care a fost deputat în Sfatul Țării, prim-ministru al Republicii Democratice Moldovenești în 1918, ministru fără portofoliu în patru guverne ale României. ”Daniel Ciugureanu la Măgurelele Basarabiei. Am trecut!”, a mai scris dânsul.
Despre mai multe detalii veți afla în ediția de săptămâna viitoare, 11 august, a ziarului ”Expresul”.
Lasă un răspuns