Povestea meșterului care dă viață chipurilor de sfinți

Orașul Nisporeni. 6 iulie. În fapt de seară, ajung în fața unei porți de culoare verde, după care, printre copaci, se ivește o căsuță păzită de un câine mic, dar gălăgios. Deși e amplasată chiar în inima orașului, casa pare ferită de ochii lumii.
Aici, în atelierul său, își petrece zilele, iar uneori și nopțile, meșterul popular Vasile Adam, cioplind în lemn vreun chip de sfânt. Și de data aceasta, l-am surprins în proces de creație. Cu ciocanul și dalta în mână, lovea necruțător într-o bucată de lemn, care prindea conturul unei figuri omenești. În jur – o dezordine specifică oamenilor de creație…
”Lucrez la o răstignire, iar această bucată de lemn va căpăta chipul lui Isus Hristos”, explică. Răstignirea își va găsi locul la Soltănești.
Mai arunc o privire în jur. Observ, lângă un perete, o altă răstignire. Este deja gata și își așteaptă stăpânul, face o remarcă meșterul.
Din start, Vasile Adam a dat de înțeles că nu-i place să vorbească despre bani, despre vârsta pe care o are și viața personală. ”Mama mea avea o vorbă: ”Anii, banii și copiii nu se numără, pentru că nu sunt găini”, face dânsul un apropo. În ceea ce privește ocupația lui preferată, cioplitul în lemn, e gata să vorbească ore în șir.
”Nu mai țin minte de unde și când a început dragostea mea pentru lemn. Eram copil, când mi-am meșterit un automat cu un cuțit simplu. Ieșeam cu el la joacă în drum”, povestește Vasile Adam. Dar începutul oficial al carierei sale în acest domeniu s-a produs prin 1990.
Peste șapte ani, după ce a devenit laureat al mai multor concursuri din România, este acceptat ca membru al Academiei Române de Arte Tradiționale. Mai este și membru al Uniunii Meșterilor Populari din Republica Moldova.
Dar mai are dânsul o realizare, mult mai timpurie, cu care se mândrește în mod deosebit. În anul 1977, pe când făcea armata în Germania, Vasile Adam a fost premiat cu medalia de aur pentru realizarea unui memorial din piatră în orașul Templin, dedicat ostașilor nemți și ruși căzuți în cel de-al doilea război mondial. I-a înmânat-o  însuși Erich Honecker, fost secretar general al Republicii Democrate Germane.
Răsfoind fotografii și amintiri
Vasile Adam păstrează în atelierul său un album vechi cu fotografii ale lucrărilor sale, realizate în diferiți ani și cu diferite ocazii. Îi place să-l răsfoiască atunci când are oaspeți.
”Iată această icoană cu Isus Hristos este una dintre primele mele lucrări religioase. Se află la Mănăstirea Hîncu”, povestește. Ia o altă fotografie și continuă: ”Iată încă o icoană, cu Sf. Gheorghe. I-am dat-o lui Vlad Filat pe când era prim-ministru. El urma s-o doneze unei biserici creștin-ortodoxe din Canada”. O nouă imagine și o altă icoană – Maria-Magdalena. Acum 20 de ani, meșterul a primit premiul mare pentru ea la un concurs al cioplitorilor în lemn din România și a fost primit în rândurile membrilor Academiei Române de Arte Tradiționale.
Încă o fotografie cu o icoană se așterne pe masă. Din ea ne privește chipul lui Sf. Nicolae. Icoana respectivă este acum la Muzeul de istorie și etnografie din Bălți.
Au urmat multe alte fotografii. Deși tema religioasă predomină în creația lui Vasile Adam, printre lucrările fotografiate am văzut și multe peisaje sculptate în lemn, momente ce reprezintă viața satului, tradițiile neamului.
Meșterul preferă să le numească ”de suflet”. Multe dintre ele au fost achiziționate de către conaționalii noștri stabiliți cu traiul în țări străine. Altele au fost dăruite prietenilor.
Icoane, răstigniri
Vasile Adam nu știe de unde și până unde a ales tematica religioasă. Un lucru e cert: până acum a realizat o mulțime de icoane, dar și mai multe răstigniri.
Fiind întrebat dacă nu crede că se cam exagerează cu răstignirile pe marginea drumurilor, dânsul a recunoscut că așa este. Dar nu asta îl supără cel mai tare, ci faptul că multe dintre ele au fost realizate ca din topor și nu au nici o valoare artistică.
”Prin anii 90, a luat naștere moda răstignirilor turnate în gips, cu chipuri care nu redau nici o emoție”, face o remarcă, după care adaugă: ”Eu optez pentru răstignirile lucrate manual, care ne transmit energie, în care fiecare chip de sfânt este deosebit și irepetabil”.
Totodată, Vasile Adam și-a exprimat regretul că poporul nostru până și în religie a împrumutat multe lucruri de la străini, lăsând în umbră tradițiile proprii. ”Nu ar trebui să copiem răstignirile rusești, sau ale altor popoare, ci să scoatem în evidență troițele noastre, românești, atât de frumoase”, a menționat.
Privirea i se înseninează. Are el ce are cu aceste troițe, care îl atrag ca un magnet.
Monumentele sovietice

Din vorbă în vorbă, am ajuns și la subiectul monumentelor sovietice. Chiar dacă recunoaște că personajele istorice ale acelor vremuri nu-l încântă, dânsul spune că imaginea lor, de cele mai dese ori, a fost imortalizată de oameni cu adevărat talentați.
”De fiecare dată, fiind la Chișinău, admir monumentul lui Kotovski. E o lucrare extraordinară. Îmi plac mult caii și știu cât e de greu e să redai mușchii lui încordați, atunci când e în mișcare. Calul lui Kotovski este o operă de artă”, conchide. Potrivit lui, și monumentul lui Lenin, care a stat în centrul orașului Nisporeni până în 1992, a fost o operă de artă. ”Dacă ați fi văzut cât de iscusit erau realizate mâinile lui. Apropo, mâna omului este mai complicat de realizat decât fața. E foarte greu să arăți mișcarea degetelor. Părerea mea e că astfel de monumente nu ar fi trebuit distruse, ci expuse la muzeu, pentru urmași”, a mai menționat dânsul.
Dorințe
”Cel mai mare vis al meu e să realizez un nai și să cânt la el pe o scenă mare. Am s-o fac și pe asta, credeți-mă. Nimic nu este imposibil”, a spus. Și mai are Vasile Adam o dorință – să deschidă la Nisporeni un muzeu al lucrărilor meșterilor populari din zonă. Cea de-a treia dorință a lui este să realizeze o troiță românească, pe care să o instaleze în centrul orașului Nisporeni.