Pașaportul românesc și homo sovieticus din noi

Săptămâna trecută, am fost la Iași. Întâmplarea a făcut să mă aflu într-un microbuz cu câțiva tineri. La vama din Sculeni – cozi interminabile, ca de obicei de altfel.
Timp de două ore, cât ne-am așteptat rândul, am tot discutat despre una, despre alta. La un moment dat, un tânăr chipeș și încrezut în sine a început a vorbi de cetățenii din partea cealaltă a Prutului în termeni nu tocmai ortodocși, ca să nu spun altfel.
Pe un ton arogant și atotștiutor, i-a tot făcut cu ou și oțet. I-am replicat că nu are dreptate.
S-a uitat lung la mine și a tăcut. Dar nu pentru mult timp. Nu-și scursese tot veninul, probabil.
Și iar a început-o. Ba că din cauza lor sunt aceste cozi interminabile la vamă – la vama din Sculeni, unde lucrează, din câte știu eu, cetățeni ai Republicii Moldova. Și lucrează, trebuie să recunoaștem, prost de tot. Ba că fură, ba că sunt niște needucați, ba că ne încurcă să trăim omenește…
”Și ce ai de spus la adresa conaționalilor noștri, care fac contrabandă cu țigări, cu motorină, care au un comportament nu tocmai civilizat acolo unde merg în România?”, l-am întrebat.
Nu a răspuns. Nu a știut ce să răspundă. În capul lui exista doar o dominantă: cei de peste Prut sunt răi și cu asta basta.
Trăiască Dodon!
Mă uitam la acel tânăr și mă tot întrebam: de unde atâta ură în el? De unde atâtea prejudecăți? Oare chiar ura aceasta pentru ”români”, inoculată de sovietici decenii la rând, a început să se transmită deja din tată în fiu?
Cum, Doamne, să ai o judecată tipic sovietică la 20 de ani? Chiar nimeni nu te-a învățat să analizezi, să citești, să vezi lucrurile așa cum sunt?
Și milioanele de lei oferite de Guvernul României drept ajutor pentru  reparația grădinițelor? Și sutele de autobuze școlare transmise în dar? Și miile de burse oferite studenților moldoveni? Ce ai a zice despre ele? Oare le merităm noi oare?
Dar cel mai interesant urmează.
Ajungem, în cele din urmă, la frontieră. Când să prezentăm pașapoartele, ce credeți? Tânărul respectiv, la fel de arogant, scoate din buzunar pașaportul românesc.
Uite-așa! Nu îi este silă, se pare, acum de români. Pașaportul e bun și prinde bine.
A urmat apoi un nou episod. Microbuzul ne-a dus la aeroport, unde acel tânăr atotștiutor a coborât. Urma să zboare spre Roma. De pe un aeroport românesc cu pașaport românesc.
Ce să mai spui?
Milă mi-i de aceste Chirițe ale secolului al XXI-lea! Milă mi-i.
Atâta timp cât nu va înțelege cine este, cine îi sunt strămoșii și de unde vin, nu va avea nimic. Nu vom avea noi toți.
Nu vedeți cum înaintăm ca o barcă bătură de vânturi în ocean? Nici tu economie, nici tu cultură, nici tu dezvoltare. NIMIC. Nici măcar o guvernare sănătoasă la cap.
În schimb, avem aroganță și fudulie cât duce trenul. Toți sunt răi și numai noi – buni.
Oare această barcă în care ne înghesuim cu toții va ajunge vreodată la mal? Sau o vor sparge, vorba lui Eminescu, vânturile, valurile?
Și, dacă tot l-am pomenit pe Eminescu, voi încheia cu un vers de-al lui: ”De-i goni fie norocul,/ Fie idealurile,/ Te urmează în tot locul/ Vânturile, valurile”.