O zi în care vedete au fost caii, căruțele și căruțașii

Lume multă s-a adunat duminică, 16 iulie, pe stadionul din centrul satului Bravicea. De la mic la mare au venit să admire caii bine îngrijiți și căruțele amenajate frumos, pregătite special pentru sărbătoare.
Cu adevărat, și caii, și căruțele, dar și căruțașii au fost vedetele zilei. Nu putea fi altfel, căci, în acea zi, la Bravicea a fost sărbătorit, în premieră, ”Hramul căruțașilor”.
Întreaga comunitate s-a pregătit de această sărbătoare. Chiar și stația de autobuze de la intrarea în sat a prins viață. Chipul cailor, desenați cu două zile înainte de eveniment, te predispun la o atmosferă de sărbătoare.
Intrăm în sat. Pe drum, lume mai puțină. În schimb, zeci de mașini parcate. Pesemne, toți sunt deja la sărbătoare.
Pe stadion, sute de oameni s-au adunat: și localnici, și oaspeți. Cu toții au fost întâmpinați de Ștefan cel Mare și oastea sa. Un spectacol deosebit, purtând genericul: ”Voievodul Ștefan cel Mare în oglinda timpului”.
Pe scena improvizată pe stadion au urcat oaspeți importanți pentru braviceni, consăteni, numele cărora sunt cunoscute în întreaga republică.
Cu toții au revenit acasă cu cele mai bune gânduri. ”Sunt mândră că sunt din Bravicea, sunt mândră că această sărbătoare a luat naștere la Bravicea și va avea, sper eu, continuitate”, a declarat Asia Timuș, doctor în biologie. ”O căruță fără cal nu există și mă bucur că, în sfârșit, și acest animal nobil este sărbătorit la noi, la Bravicea”, a menționat și compozitorul Vlad Burlea, orginar și el din Bravicea.
Cele 15 căruțe, pline cu de toate, așteptau să fie vizitate. Fiecare a fost absolutesenzațională.
La ”Căruța vânătorului” îi așteptau pe oaspeți cei mai buni vânători din Bravicea. Doar aici puteai vedea adevărate trofee vânătorești, începând cu cozi de vilpe și terminând cu animale împăiate.  ”De multe ori am mers cu căruța la vânat, mai ales pe ninsoare sau pe timp de ploaie. Căruța ne-a fost deseori de mare ajutor”, a menționat vânătorul Timofei Ghindă din Bravicea.
”Căruța cu fânețe”, amenajată de Grigore Munteanu , le-a reamintit celor prezenți de timpurile, în care orice țăran mergea în  câmp după fân. Aici, în acets car, erau înfipte în fân două furci: una de fier și una de lemn.
Să vedeți ce rând se formase la ”Căruța gospodinelor”! E și de înțeles, căci aici au fost adunate bucatele pregătite de gospodinele satului, bucate tradiționale bravicene.
Mergem mai departe. La ”Căruța meșteșugarului” ne întâmpină o fetiță de șapte ani, Patricia Roșcovanu. Cu mare drag le vorbea celor interesați despre îndelitnicirea pe care o are bunelul ei, Simion Roșcovanu. ”Aici puteți vedea obiecte folositoare pentru gospodărie: fundișoare pentru mămăliguță, sucitoare pentru plăcințele, obiecte din lemn decorative”, povestește Patricia, ca un adevărat ghid.
E mult de vorbit, e mult de scris, căci căruțele, una mia frumoasă decât alta, îți făceau din ochi.  Și ”Căruța beci”, și ”Căruța de târg”, și ”Căruța brutărie”, și ”Căruța cu covoare”, și cea cu zestre, cu butoaie, cu flori, a pietrarului, a tinichigiului, a fierarului…
Inițiativa organizării ”Hramului Căruțașilor” a venit de la Asociația Obștească ”Obicei, Tradiție, Cultură” din Chișinău. ”Ne-am propus astfel să schimbăm atitudinea căruțașilor față de cai și caruțe”, a specificat Nicolae Vieru, președintele Asociației, originar din Meleșenii Călărașiului.
”Tot ceea ce avem mai de preț este cultura noastră. Reieșind din faptul că și căruța este o parte componentă a culturii noastre, vrem s-o readucem la nivelul pe care-l merită, mai ales că deseori  ne este dat să vedem o atitudine mai puțin bună a oamenilor față de acest nobil animal – calul. Dacă, după sărbătoarea de la Bravicea, vom vedea căruțe mai frumoase, o atitudine mai bună față de cai, atunci putem spune că avem o cultură mai înaltă”, a explicat Nicolae Vieru.
O paradă a cailor și a căruțelor a fost prezentată în fața sutelor de oameni. Juriul a avut misiunea să stabilească care a fost cel mai îngrijit cal din cei 16, dar și cea mai practică și comodă căruță din cele 24.
Nu a fost simplu deloc. În final, s-a decis: cel mai îngrijit cal l-a avut unica domnișoară participantă la concurs, Elena Danu din Bravicea, iar căruța cea mai practică – Vladimir Aga din Bahu.
”Am lucrat două luni la pregătirea acestei sărbători. A fost foarte greu, dar a meritat. Nu m-am așteptat că vom avea atâtea reacții pozitive. A fost bine organizat, la un nivel înalt. Sunt mulțumit”, ne-a spus primarul Alexei Zatic.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *