Grigore Adam: ”Prefer să spun că am numai 60 de ani și totul este înainte”

Pe 7 iunie, Grigore Adam din Nisporeni, cunoscut pentru cântecele interpretate la frunză, a împlinit 70 de ani. Așa s-a întâmplat că interviul pe care ni l-a oferit, apare, iată, într-o ediție mai deosebită: din 7.07.17.
Domnule Adam, uitându-vă în urmă, ce vedeți?
Toată viața am lucrat în pedagogie și încă mai lucrez. Am deja vreo 50 de ani în acest domeniu. Predau educația fizică la Școala Profesională din Nisporeni. Nu am uitat, însă, niciodată de cântec – mi-a fost mereu alături. Sunt membru al ansamblului folcloric de bărbați ”Dor nisporenean”, cânt și cu fanfara ”Vasile Amarfii”.
Cântați din frunză, să precizăm.
Da. De fiecare dată spun: atunci când frunza cântă, suferința tace. E o frază care mă reprezintă.
Unde și cum ați învățat să cântați la frunză?
Tăticul meu, Vasile Adam din Bălănești, Dumnezeu să-l ierte, un vestit conocar în zonă, avea un prieten, Mihai Percic. Iată el cânta și la frunză, și la solzi de pește, și m-a învățat și pe mine. Mi-aduc aminte, când eram copil și pășteam vaca pe dealul Bâcului, la fântâna Tomulesei, în valea Socilor, luam câte o frunză și cântam zile întregi la umbra copacilor. Dar cred că și Dumnezeu mi-a dat un pic de auz muzical. Nu oricine care duce o frunză la gură ar putea stoarce și o melodie din ea.
Probabil, contează și frunza aleasă.
Ca să iasă cântecul mai frumușel, cânt din frunză de nuc sau de salcie. Dar și din celelalte frunze cânt: de prăsad, liliac, vișin… Iarna mă salvează frunzele de lămâi, am unul acasă. Cel mai mult îmi place, însă, vara să stau la umbra unui nuc rotat, pe care l-am plantat cândva în grădină, și să cânt din frunzele lui prietenilor și soției dragi, Lina.
Știu că cineva, în glumă, v-a întrebat dacă ați putea cânta și la frunză de urzică.
Gluma a făcut-o bunul meu prieten și cumătru, epigramistul Grigore Drăgan. Nu m-am dat bătut, am rupt încetișor o frunză de urzică și am dus-o la gură. Recunosc, mi-a gâdilit puțin buzele, dar a ieșit un cântecel. De altfel, lui Grigore Drăgan îi datorez faptul că, acum cinci sau zece ani, m-am ales cu un album de 22 de piese interpretate la frunză, pe care l-am înregistrat în studioul Casei Radio Moldova. Acest album a devenit o mare realizare a mea. E ca și un copil al meu. Aici se regăsesc cântece din repertoriul lui Nicolae Sulac, Irina Loghin, Maria Drăgan. Acum mă gândesc să mai fac un album, pentru că anume cântecele interpretate de mine la frunză vor fi urmele mele lăsate pe pământ.
Frunza v-a făcut celebru…
Da, cu frunza am cântat la numeroase concerte la Chișinău, prin România. Cu mulți ani în urmă, am fost la un festival la Târgoviște, unde am cântat din frunză. La final, s-a apropiat de mine un bărbat și m-a întrebat: ”Domnule, da din ce ai cântat?”. Îi zic: ”Din frunză”, iar el: ”Dar n-am văzut-o!”. De atunci, ies pe scenă cu o creangă, rup o frunză în  fața spectatorilor, apoi încep a cânta.
Cu ce vă mai place să vă ocupați, pe lângă cântatul la frunză?
Mi-i drag să recit poezii, dar nu așa, foaie verde. Nu trebuie să-ți bați joc de versurile marilor poeți. Eu, chiar dacă predau educația fizică, atunci când am ocazia, le recit elevilor și câte o poezie. În timpul orelor pe care le desfășor uneori în parc, îi mai învăț să cânte la frunză.
De ce ați ales atunci educația fizică, dacă tot mai mult vă trage la muzică, la poezie? Eram prin clasa a X-a la școala din Milești, unde aveam un profesor de educație fizică pe care-l admiram. Era înalt, spătos, frumos. Îmi doream să fiu ca el. Și apoi, știți dictonul: ”Într-un corp sănătos, o minte sănătoasă”. .
De unde vi se trag rădăcinile artistice?
De la părinți. Tuturor celor opt copii, eu fiind primul, mama Ana și tata Vasile ne-au dat, în primul rând, cei șapte ani de acasă. Apoi, au mai sădit în fiecare câte o semincioară de dragoste pentru frumos. Nu era nuntă în sat la care tata să nu fi rostit câte o conocărie sau o strigătură. Mama cânta frumos, iar noi, cei cinci frați și trei surori, am moștenit câte ceva de la ambii.
Aveți regrete?
De ce ar trebui să le am? Sunt în putere, iar ceea ce n-am reușit să fac până acum, am să strădui să fac de acum încolo. Prefer să spun că am numai 60 de ani și totul este înainte.