Rabia. Situația e sub control

Imagine simbol: vremeanoua.ro

Imagine simbol: vremeanoua.ro

Dacă, anterior, specialiștii de la Direcția raională pentru siguranța alimentelor Călărași se declarau îngrijorați că ar putea să crească numărul cazurilor de rabie, pentru că nu s-a făcut vaccinarea orală a vulpilor, acum ei pot răsufla ușurați.
De la începutul anului current, nu a fost înregistrat nici un caz de rabie.
”Vaccinarea orală a vulpilor se face toamna și primăvara. Nici în toamna anului 2016, nici acum, primăvara, nu s-a făcut această vaccinare din lipsă de vaccinuri”, ne-a spusConstantin Stratan, șeful Secției sănătatea și bunăstarea animalelor din cadrul Direcției raionale pentru siguranța alimentelor Călărași.
Totuși, se pare că situația e sub control, căci specialiștii de aici au întreprins toate măsurile ce se impun. ”Asociația vânătorilor și pescarilor au nimicit vulpile în număr mare, ceea ce a dus la scăderea bruscă a cazurilor de rabie”, susține Constantin Stratan.
Dacă, în anii precedenți, potrivit dânsului, erau înregistrate câte 12-13 cazuri, în 2016 au fost doar două, iar în acest an – nici unul.
”Vaccinările din anii precedenți, iată că dau rezultate”, a mai afirmat Constatin Stratan.
Astfel, vaccinarea obligatorie a câinilor și pisicilor intră în planul strategic al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor.
Medicii veterinari merg din casă în casă și vaccinează câinii și pisicile. ”Ne anunță dacă e ceva suspect, noi ne deplasăm imediat la fața locului, luăm probe, pe care le expediem la laboratorul din Chișinău… Ținem situația sub control”, a spus, la final, Constantin Stratan.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *