Bucurii pentru copii

Chiar în centrul orașului Cornești, pe un teren ce nu servea la nimic în ultima perioadă, va apărea, în curând, un mini-orășel pentru copii. E vorba de un teren de joacă, unde copii vor găsi toate atributele necesare pentru a se distra copios.
”Chiar aveam nevoie de un teren de joacă aici, mai ales că cele două existente sunt de tip închis, fiind situate pe terenurile de la grădiniță și sanatoriul de copii. Acum, noul teren va fi la dispoziția tuturor copiilor. Ei vor putea veni aici și cu părinții, și cu buneii , ca să petreacă momente frumoase împreună. Aceste teren de joacă are o importanță mare pentru noi, căci fiecare investiție pe care o facem azi în copii este, practic, și în viitorul nostru, al comunității ”, a menționat primarul Vera Buga.
Voluntarii din Cornești au curățat deja terenul de crengi și copaci uscați. Urmează să fie aduse și instalate atributele necesare. Autoritățile sunt deja și cu gândul la organizarea unei sărbători pe cinste la deschidere.
De notat că proiectul se realizează, grație suportului acordat de Fundația comunitară Ungheni, în valoare de 7700 de lei, dar și implicării primăriei, a voluntarilor.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *