O zi dedicată femeii creștine

În pofida timpului rece și ploios de afară de acum două săptămâni, piața Ștefan cel Mare din Nisporeni a fost aglomerată. În acea zi și în acel loc s-a desfășurat Festivalul cântecului pascal ”Hristos a Înviat” și Expoziția de Paști ”Mâinile mamei”. Dublul eveniment a ajuns la ediția a XII-a și a fost organizat de Episcopia de Ungheni și Nisporeni, care are grijă, an de an, să îl desfășoare, prin rotație, în raioanele Ungheni, Călărași, Nisporeni și Hîncești.
Chiar în debutul sărbătorii, Preasfințitul Petru, episcopul de Ungheni și Nisporeni, a explicat prezenței că evenimentul are loc nu întâmplător în a treia duminică după Paști, care mai este numită de creștinii ortodocși și Duminica Mironosițelor. Această zi, se știe, mai este considerată și Ziua femeii creștine.
”O femeie creștină este podoaba bărbatului, a copiilor, dar, cel mai important, este podoaba bisericii și de aceea merită să fie cinstită și preamărită de noi toți”, a declarat dânsul, după care a îndemnat bărbații să respecte femeile și să le ocrotească.
Ca și la edițiile anterioare, și festivalul, și expoziția au impresionat vizitatorii atât prin frumusețea cântecelor pascale, a obiceiurilor și tradițiilor de Paști, specifice fiecărei zone, cât și prin diversitatea produselor, expuse în ”casele mari” improvizate pe piață. În acea zi, și-au etalat talentele nu doar cele mai iscusite gospodine din regiune, ci și măicuțele de la mănăstirile din cuprinsul Episcopiei.
Au venit la Nisporeni și participanți din Dobrogea, România, și din Cernăuți, Ucraina. Și ei au adus de acasă tot ce au mai bun și mai frumos, impresionând organizatorii mai ales cu copturile lor unicale și delicioase, pe care le pregătesc cu diferite ocazii și la diferite sărbători, cum ar fi: botezul, nunta, înmormântarea, dar și de Crăciun și de Paște.
Finalul sărbătorii a culminat cu premierea participanților cu diplome și premii bănești, iar fiecare femeie prezentă la eveniment a primit în dar câte o floare.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *