S-a stins din viață, subit, la vârsta de 66 de ani, Ion Harea, șeful Oficiului Teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat.
S-a născut la 29 martie 1951 în satul Hirișeni, raionul Telenești.
Activitatea de muncă și-a început-o în raionul Ungheni, în calitate de zootehnician. A activat o perioadă îndelungată în Direcția Agricultură a Consiliului raional Ungheni, iar în perioada 2007-2011 a fost președintele raionului Ungheni.
”Am reuşit să las acolo unde am lucrat o urmă frumoasă, pentru că totdeauna mi-am făcut datoria”, spunea dânsul într-un interviu pentru ”Expresul” în 2011.
În calitatea sa de președinte de raion a fost unul dintre cei mai înfocați promotori ai scoaterii sârmei ghimpate de pe Prut. Astăzi, multă lume are în case sau în birouri acele ”suveniruri” cu câte un fragment din acea sârmă ghimpată – idea aparținându-i tot lui.
Din anul 2011, a ocupat funcția de consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi, Constantin Simirad, pentru relația Republica Moldova – județul Iași.
La 17 februarie 2016, a fost numit șef al Oficiului Teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat.
A fost un om, care a spus totdeauna lucrurilor pe nume, ceea ce, uneori, deranja. Dar nu s-a dezis niciodată de la principiile sale.
”Ungheniului – ce om s-a stins! Planificam atâtea lucruri frumoase, cu cartea la mijloc… Om deosebit, de rară speță”, a postat, la aflarea veștii, scriitorul Iulian Filip.
Dumnezeu să-l odihnească în pace.
În memoriam
Acum șase ani, cu ocazia aniversării de 60 de ani din ziua nașterii, l-am rugat pe Ion Harea să ne vorbească despre realizări, bucuriile și regretele sale.
Iată ce zicea atunci
Monologul preşedintelui raionului, Ion Harea
Prima realizare a vieţii mele este familia. Am avut marele noroc să am o soţie foarte bună, trei copii minunaţi, care sînt azi oameni la locul lor, instruiţi, apreciaţi acolo unde se află şi activează. Sînt mîndru de ei. Cea mai mare bucurie mi-o aduce în prezent nepotul meu, Alexandru, mai ales cînd aud de la celălat capăt al firului, tocmai din Danemarca, într-o română perfectă: „Ce mai faci, bunele?”.
Sînt mîndru şi de realizările mele profesionale. Am reuşit să las acolo unde am lucrat, în calitate de zootehnician, o urmă frumoasă, pentru că totdeauna mi-am făcut datoria. Am reuşit, cum se spune la moldoveni, să construiesc şi o casă, să sap şi o fîntînă, să sădesc şi un pom.
În calitatea mea de preşedinte de raion, cred că publicul e în măsură să aprecieze ce am reuşit şi ce nu mi-a reuşit. Mi-aş dori un singur lucru: să am tot atîţia vizitatori-prieteni şi după ce voi pleca din funcţie, care să mă întrebe cum mai trăiesc, cum mă simt.
Am fost poate, pe alocuri, şi dur, dar nu am făcut-o din rea intenţie. Voi rămîne şi în continuare foarte principial, punctual, aşa cum mi-i firea. Poate nu totdeauna am fost înţeles din prima. Totuşi, m-am bucurat de fiecare dată cînd, peste o perioadă, mi s-a spus: domnule preşedinte, aţi avut dreptate.
Regrete? Am avut soluţi foarte bune şi nu totdeauna am avut curajul să le promovez, să insist asupra acestora. Nu am avut grijă de sănătatea proprie. La vîrsta mea, pe care îmi place s-o numesc copilăria bătrîneţii, ar trebui să mă simt mai bine. Celelalte vin şi pleacă; sănătatea, dacă ai zdruncinat-o, nu o mai recapeţi.
Niciodată nu am fost lăcomos de bani. Am fost  lăcomos doar de viaţă şi de acţiune. Aşa am fost, aşa şi voi rămîne.