GALERIE FOTO | De 8 martie la Ungheni. Centrul orașului s-a transformat într-un târg de flori

Lalelele la mare căutare, de 8 martie, la Ungheni
Lalelele la mare căutare, de 8 martie, la Ungheni

Dacă florile ar avea o zi specială a lor, atunci aceasta cu siguranță ar fi trebuit să fie ziua de 8 martie, când marcăm și Ziua Femeii. Azi centrul orașului Ungheni s-a transformat într-un târg multicolor de flori, pe care l-au luat cu asalt cumpărătorii. Fiecare s-a grăbit să aleagă cele mai frumoase flori pentru mame, soții, fiice, bunicuțe, prietene.
Potrivit vânzătorilor cele mai căutate flori sunt lalelele, iar cei mai activi cumpărători sunt …femeile. ”Cumpărătorii mai în vârstă aleg lalelele de culoare galbenă și roșie. Și trandafirii și garoafele roșii se vând azi tot bine. Iar tineretul solicită lalele de culori mai pastelate, cum ar fi roz, alb și galben deschis”, ne povestește Andrei Struc din Ungheni. El a scos azi în vânzare cele mai proaspete flori, în special lalele, crescute în serele lui de acasă.
Potrivit lui Andrei Struc, anul acesta prețul la flori s-a mărit cu aproximativ 10 % față de anul trecut. Astfel o lalea astăzi costa 20 de lei, iar pentru un fir de trandafir cumpărătorii trebuiau să scoată din buzunar cel puțin 60 de lei. ”Prețul la flori nu noi îl dictăm, ci piețele externe de unde ne asigurăm cu bulbi și flori gata crescute”, a explicat crescătorul de lalele.
Chiar dacă prețul la flori azi este mai mare decât în zilele obișnuite, cumpărătorii nu s-au zgârcit să scoată din buzunare sute și chiar mii de lei pentru cele mai frumoase buchete. Cei care nu au reușit de dimineață să cumpere flori pentru cele mai dragi ființe, riscă să nu aibă de unde alege spre seară. Pe la orele amiezii cele mai mari stocuri de flori erau deja vândute.
















📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *