DOC | Donații… în declarații. A donat sau nu Igor Dodon bani pentru grădinița din Sadova


Preşedintele Igor Dodon a declarat anterior pentru postul Radio Europa Liberă că ar fi făcut donaţii de peste 100 de mii de lei pentru grădiniţa din localitatea sa de baştină – satul Sadova, raionul Călăraşi. Primarul din Sadova a dezminţit, însă, această declaraţie, prezentând lista donatorilor care au oferit bani pentru grădiniţă în perioada 2010-2017, unde nu figurează nici Igor Dodon, nici Partidul Socialiştilor. Preşedintele Dodon insistă că a donat 125 de mii de lei. Însă nici el, nici altcineva din sat, nu poate oferi documente confirmative. Mai mult, primarul localităţii spune că postul de televiziune NTV Moldova i-ar fi trunchiat mesajul, anunţând că el a confirmat spusele lui Dodon.
La 28 martie 2017, în cadrul conferinţei de presă la care a prezentat un raport de activitate după 100 de zile de la investirea în funcţia de Preşedinte, Igor Dodon a fost întrebat de o jurnalistă despre donaţia făcută grădiniţei din Sadova în valoare de peste 100 de mii de lei. Dodon a precizat că este vorba, de fapt, de 125 de mii de lei, iar instituţiile media care au scris că primarul nu confirmă o astfel de donaţie, ar fi răspândit un fals. Drept argument, Igor Dodon a invocat declaraţiile făcute de primarul satului Sadova într-un reportaj difuzat de postul de televiziune NTV Moldova: „Eu astăzi am văzut un reportaj unde acelaşi primar care dumneavoastră v-a spus una, astăzi spune: „Da, în 2013, eu nu eram primar, dar am ridicat documentele şi, într-adevăr, cu suportul domnului Dodon, a fost reparată grădiniţa cu o sută şi ceva de mii de lei”, a declarat Igor Dodon la conferinţa de presă. Şeful statului a menţionat că şi localnicii din Sadova pot confirma ajutorul oferit de el grădiniţei din sat.

Fosta primară îi atribuie lui Igor Dodon o donaţie făcută de „Ungheni-Gaz”

În replică, Vladimir Susarenco, primarul din Sadova, Călăraşi, din nou a infirmat cele declarate de Preşedinte. „După cum am precizat şi cu ajutorul documentului pe care l-am prezentat, în ultimii ani, grădiniţa nu a primit ajutor de la Igor Dodon. După ce a apărut în presă această informaţie despre donaţii, am vorbit şi cu fosta primară care mi-a spus că suma de 20 de mii de lei care ar fi venit pe contul grădiniţei din partea firmei „Ungheni-Gaz”, ar fi fost de fapt de la Igor Dodon. Aşa mi-a spus ea, dar eu nu am documente care ar confirma că banii au fost daţi de Igor Dodon” susţine primarul.
Pe de altă parte, Ecaterina Dodon, fosta primară de Sadova, confirmă că acel ajutor primit de grădiniţă de la „Ungheni-Gaz” ar fi fost dat la rugămintea lui Igor Dodon, însă nu poate dovedi cu acte acest lucru. Ea spune că actualul preşedinte de ţară a ajutat instituţia, doar că nu poate preciza cum a făcut acest lucru şi că, de asemenea, nu există documente confirmative.

Dispoziţia de plată care confirmă că suma de 20 de mii de lei a fost transferată de „Ungheni-Gaz”. Sursa: Primăria Sadova

Fostul şef de la firma „Ungheni-Gaz”: „Nu am nicio treabă cu Igor Dodon”

La rândul său, Ion Vişnevschi, fostul şef de la „Ungheni-Gaz” SRL, precizează că întreprinderea pe care a condus-o într-adevăr a făcut grădiniţei din Sadova o donaţie de 20 de mii de lei, deoarece primara de atunci se plângea că instituţia preşcolară ar avea nevoie de inventar. El neagă, însă, că acea donaţie a fost făcută la rugămintea lui Igor Dodon. „A fost un ajutor din partea întreprinderii „Ungheni-Gaz”, noi am transferat 20 de mii de lei. Nu am discutat atunci cu Igor Dodon şi nu am treabă cu dumnealui”, a menţionat fostul şef de la „Ungheni-Gaz”.

Primarul de Sadova: „În reportaj a fost tăiată declaraţia mea”

Vladimir Susarenco, primarul din Sadova, este indignat de faptul că postul de televiziune NTV Moldova i-ar fi trunchiat declaraţia şi ar fi prezentat publicului o informaţie eronată. „Eu, de fapt, i-am spus jurnalistului că, potrivit documentelor din primărie, Igor Dodon nu a făcut donaţii, dar am spus că în document este indicat ajutorul de la „Ungheni-Gaz”. În reportaj este tăiată declaraţia mea şi e lăsată doar partea cu ajutorul, fără a specifica faptul că donatorul nu a fost actualul preşedinte, ci „Ungheni-Gaz”. Cum se poate aşa ceva, doamnă?”, se întreabă supărat primarul.
Asociaţia Presei Independente (API) a solicitat reacţia postului de televiziune vizat la acuzaţiile primarului. Sergiu Strungaru, realizatorul emisiunii „Acces Direct” de la NTV Moldova, a negat că ar fi vorba de trunchiere, spunând că ar fi fost redat exact ceea ce a spus alesul local. „Care declaraţie aţi văzut-o, aceea a şi fost imprimată… Eu nu ştiu ce obligaţie are domnul primar faţă de dumneavoastră. Cum a vorbit aşa s-a dat”, a răspuns Sergiu Strungaru.

Rudele şi membrii de partid îl laudă pe Dodon

În reportajul despre bilanţul celor 100 de zile la Preşedinţie, difuzat de NTV Moldova şi întitulat sugestiv „Omul sfinţeşte locul”, sunt inserate câteva declaraţii ale unor locuitori care apreciază acţiunile consăteanului Igor Dodon şi grija pe care acesta o manifestă pentru localitate. Printre cei care îl laudă este fosta primară, Ecaterina Dodon, care este rudă cu Igor Dodon (soţul ei este verişor cu actualul Preşedinte), dar şi Petru Aghenie, prezentat în reportaj ca antreprenor. Jurnalistul de la NTV Moldova a omis să menţioneze că Petru Aghenie este şi consilier local în Sadova, membru al Partidul Socialiştilor din Moldova şi fost candidat din partea acestui partid la funcţia de primar la alegerile locale din 2015.
Lilia ZAHARIA
Articolul a fost realizat în cadrul Campaniei media împotriva informaţiei false şi tendenţioase – STOP FALS!, desfăşurată de Asociaţia Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Asociația Telejurnaliștilor Independenți din Moldova (ATVJI).


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

3 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *