Va investi și nu chiar în drumuri

foto-simbol
foto-simbol

foto-simbol
foto-simbol

”În drumurile din oraș nu o să investesc atâta timp, cât nu vom avea rețelele de apă, canalizare și gaze deja construite. Nu vreau ca acestea să fie distruse ulterior pentru diverse conectări”, declara primarul de Nisporeni, Grigore Robu, într-un interviu pentru Buletinul informativ ”Bugete fără secrete” din 3 ianuarie 2017, elaborat de Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale IDIS ”Viitorul”.
L-am rugat să ne deschidă parantezele și si explice dacă drumurile din orașul Nisporeni vor rămâne pentru autorități o prioritate sau ba.
”Ne-am planificat, pentru acest an, să acoperim cu un strat nou de asfalt două străzi, una –cu  lungimea de jumătate de kilometru și alta – cu lungimea de aproximativ doi kilometri, ambele cu acces spre bisericile din oraș”, a comunicat, din start, Grigore Robu. Dânsul a precizat că pe aceste străzi există deja rețelele de apă și canalizare, iar locuitorii de aici, care, deocamdată, nu și-au conectat gospodăriile la rețelele existente, sunt îndemnați să o facă până la începerea lucrărilor de reparație a drumurilor. ”Oamenii trebuie să înțeleagă că, după ce se va încheia reparația acestor străzi, nu voi mai permite să se facă acolo săpături”, a subliniat primarul.
Cât privește banii care vor fi cheltuiți în acest scop, Grigore Robu a spus că o parte din ei vor fi alocați din bugetul local. Cel mai mult, însă, dânsul mizează pe sursele din Fondul Rutier, care urmează să ajungă în localitate. Ce-i drept, primarul a recunoscut că, deocamdată, nu cunoaște exact despre ce sumă este vorba. Potrivit unui calcul estimativ al dânsului, e posibil să fie aproximativ 1,2 milioane de lei. ”Cu acești bani, dar și cu surse adăugătoare din bugetul local, am putea repara ambele străzi pe care le-am planificat”, a opinat Grigore Robu.
Dânsul a salutat și decizia de a transmite o parte din banii din Fondul Rutier direct primăriilor, subliniind că este un lucru bun, care va face ca drumurile locale să fie mai bune în toate localitățile, inclusiv în orașul Nisporeni. ”Sperăm să vină banii cât mai curând în teritoriu și să ne putem planifica lucrul mai departe”, a punctat primarul.
În orașul Nisporeni lungimea totală a drumurile este de 55 de kilometri, dintre care doar 25% sunt în stare bună. Restul necesită reparații curente și capitale.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *