Oameni care ne-au impresionat în 2016. UNGHENI

Vera BUGA,
primarul orașului Cornești
Într-un an, Vera Buga a făcut atâtea pentru Cornești, cât predecesorii săi nu au făcut în tot mandatul lor. După aproape 20 de ani, aici au fost implementate primele proiecte ce țin de infrastructură. Proiecte mici, dar cu impact mare, acestea fiind și un prim pas spre schimbarea mentalității și atitudinii corneștenilor față de locul lor de baștină. Nu am văzut-o pe la sindrofii de tot felul. Am văzut-o, însă muncind. Se pare că sloganul dânsei ecel pe care ar trebui să-l aibă toți aleșii poporului: fapte, nu vorbe.
 
 
Alexandru PLĂCINTĂ,
caricaturist
Chiar dacă, an de an, uimește cu ceva, nu știu cum se face că rămâne mereu în umbră. Îl considerăm de ceva timp, coleg de-al nostru – Alexandru ne oferă, săptămână de săptămână, absolut dezinteresat, câte o caricatură, fapt pentru care îi suntem recunoscători. Trebuie să recunoaștem, ne-a impresionat din start, dar abia acum o spunem al scenă deschisă. Ne-a impresionat, în 2016, cu decizia sa de a iniția proiectul ”Top 100 pentru Moldova” – un exemplu demn de urmat pentru cei ce țin cu adevărat la Moldova.
 
 
Ion POPA,
inginer-arhitect, originar din Măgurele
De bună voie și nesilit de nimeni, a construit, în 2016, o intrare la care nici nu a îndrăznit să viseze vreodată satul Măgurele. Lui îi aparține ideea, lui îi aparține și proiectul. Până și majoritatea banilor care au fost cheltuiți în acest scop tot lui i-au aparținut. În plus, a lăsat satului natal și o monografie, pe care a lansat-o în toamnă, cu ocazia celor 355 de ani d ela prima atestare documentară a localității.
 
 
Corneliu PREPELIȚĂ,
președintele Asociației istoricilor ”Nicolae Iorga” din Ungheni
De doi ani, profesorii de istorie din raionul Ungheni, întruniți în Asociația istoricilor ”Nicolae Iorga”, în frunte cu Corneliu Prepeliță, promovează insistent și consistent istoria localităților din raion. Anume studierea trecutului istoric al fiecărui sat este preocuparea primordială a dânsului. Recent, a scos de sub tipar monografia ”Istoria bisericii ”Sfântul Mare Mucenic Dumitru” din Costuleni”, lucrează și la alte monografii, utile pentru cunoașterea ținuturilor natale.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *