Satule, cântec de dor… // Biserica – ultimul bastion al speranței

A dispărut școala. A dispărut punctul medical. Au dispărut râsetele zglobii ale copiilor pe ulițele satului. Case vechi, gîrbovite de vreme te întâmpină la intrarea în satul Boghenii Vechi.
Tristă priveliște.
Garduri dărâmate, acoperișuri găurite, geamuri sparte… Din an în an, numărul caselor părăsite tot crește. ”Cu 30-40 de ani în urmă, satul avea o populație de 1423 de locuitori. Știu exact, căci am lucrat felcer aici”, povestește cu amărăciune primarul Gheorghe Filipovici.
În prezent, satul numără 370 de oameni. S-ar putea să fi rămas și mai puțini, căci, de când am discutat cu domnul primar, au trecut două săptămâni. ”Dacă nu se îmbunătățește ceva în teritoriu, în cinci-șase ani satele noastre vor rămâne cu totul pustii”, spunea dânsul atunci.
La Boghenii Vechi au rămas doar bătrânii. ”Sunt vreo cîțiva tineri și… 12-13 copii la grădiniță”, punctează primarul. Deși cheltuielile pentru întreținerea grădiniței sunt foarte mari, Gheorghe Filipovici nu vrea nici să admită ideea de a o închide. Știe foarte bine că astfel ar semna certificatul de deces al satului…
”Boghenii au fost un sat răzășesc cu oameni dârji și hotărâți”, citesc în monografia ”Boghenii Vechi de la poalele Dealului Mănăstirii”, editată în anul 2006. Așa și-l amintesc și bătrânii  actuali. Nu mai au puterea de odinioară să țină piept intemperiilor, să pună umărul ca satul să reînvie. ”Enigmatici si cuminţi/ Terminându-şi rostul lor”, vorba poetului Adrian Păunescu, s-au împăcat cu situația.
Și când te gândești că satul are mai bine de jumătate de mileniu de la prima sa atestare documentară… Și când te gândești cum clocotea aici viați cu doar 50 de ani în urmă…
De 150 de ani, stă falnic, pe un deal, biserica. Sfânta biserică, ce a adunat în jurul ei oamenii, i-a făcut mai tari, mai vrednici. ”În anul 1963, regimul comunist a decis să o închidă. A vrut s-o transforme într-un depozit.  Eram un copil pe atunci, dar îmi amintesc foarte bine, cum lumea, de la mic la mare, s-a adunat și a ținut piept. Cheile de la biserică erau transmise din mână în mână, ca să nu ajungă la activiștii comuniști”, își amintește Gheorghe Filipovici.
Și nu au ajuns. Timp de 26 de ani, Biserica ”Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din Boghenii Vechi a fost închisă. Dar nimeni nu a reușit să se apropie să o distrugă, să-și bată joc de cele sfinte.
Stă falnic și acum, ca o corabie în larg, ce-și duce enoriașii spre lumină.
Doamne, ce noroc au mai avut boghenenii de preot. De 15 ani le este alături, și la bine și la rău, părintele Vladimir Childescu, un om despre care, cu siguranță, se vor auzi încă multe lucruri frumoase. Harnic, cu teamă de Dumnezeu, de o modestie rară – așa îl caracterizează enoriașii. Când vorbesc despre el, în ochi le reapare licărul de speranță.
”Chiar dacă va rămâne o casă pe un deal și alta – pe celălalt, dumitale vei sluji aici”, i s-a adresat în zi de sărbătoare, după sfințirea locașului sfânt, ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei, prezent și el la marele eveniment, ce a avut loc la sfârșit de octombrie. A explicat și de ce: ”Trebuie să-i cinstim pe strămoși. Și ei, în acele timpuri, nu au trăit prea bine, nu le-a fost ușor – erau multe neajunsuri și sărăcie – dar au găsit puterea să construiască această biserică”.
”Ar fi fost mare păcat, dacă lăsam biserica în voia sorții”, a recunoscut și părintele Vladimir Childeascu. Timp de patru ani au durat lucrările de reparație. A fost o adevărată încercare pentru preot, pentru sat, pentru toți cei care s-au implicat. Dar au reușit. ”Cel de Sus ne-a auzit”, a făcut o remarcă părintele.
Poate e un semn că satul va rezista, că, într-o bună zi, va fi ceea ce a fost odată…