Ne vedem la bibliotecă, cu cărți noi pentru copii!

descarcareCu siguranță, la ora actuală, copiii din Ungheni au pentru ce veni la bibliotecă. Pe lîngă numeroasele activități organizate aici, biblioteca dispune și de cărți interesante, viu colorate, specifice vîrstei lor.
Printre ultimele achiziții se numără placheta de versuri pentru copii ”Să-ți fie sufletul frumos”, semnată de Ala Mirza-Turbal. Este o carte minunată, plină de invățăminte și ințelepciune. Ea te poartă prin lumea copilăriei. Fiecare poezie e o pagină din viață, citește-o atent – e și despre tine! Prin versurile cuprinse în carte poți deveni mai bun, mai curajos, mai  generos.
Sau ”Ciupercuța-balerină: Floregiu de cântece pentru copii”, autori – Suceveanu Arcadie, Zaporojanu Ada.
Este o lucrare veselă, antrenantă, necesară în scopuri instructiv-educative în școli, grădinițe, dar și în instituțiile de cultură. De un real potențial instructiv-educativ, cartea și CD-ul vor  imbogăți, cu siguranță, repertoriul muzical al copiilor din școli și grădinițe, vor fi un ajutor prețios pentru cadrele didactice, pentru părinți și pentru toți  cei îndrăgostiți de muzică și poezie.
Varticovschi Olga. ”Ștefan cel Mare. Strămoșii noștri  pentru mari și mici”.– Chișinău, 2014.
Această carte le este dedicată tuturor copiilor care își doresc să cunoască ceva nou sau, mai bine zis, ceva foarte de demult – despre viața și meritele de neuitat ale neamului nostru. Este o carte artistică, în care istoria și legendele nemuritoare ale strămoșilor noștri s-au intersectat cu umorul, buna dispoziție și năstrușniciile eroilor care au pătruns, într-un mod miraculos, în trecut și sînt întotdeauna de nelipsit cînd este vorba de peripeții.
Dintre proaspetele achiziții vă mai recomandăm:
Doga Alexandru. ”Cutiuța  fermecată” – Chișinău, 2012.
Doga Alexandru. ”Alfabet cu licurici – bucurie pentru pici” – Chișinău, 2015.
Doga Alexandru. ”Casa mare-n ghicitoare” – Chișinău, 2015.
Mardare  Marcela. ”Blănița lui Aricuș: Poveste, Versuri” – Chișinău, 2012.
Mardare Marcela. ”Cine-s eu cu adevărat? Poezii” – Chișinău, 2015.
Mardare Marcela. ”Trandafirul din grădina Semiramidei: Nuvele” – Chișinău, 2010.
Mardare Marcela. ”Timpul care dăinuie. Anotimpuri, Legende, Ghicitori, Proverbe”- Chișinău, 2016
Plamădială Viorica. ”Șapte ani de-acasă: Lecturi pentru copii” – Chișinău, 2014.
Plămădială Viorica. ”Nu pleca, mamă. Lecturi pentru copii” – Chișinău, 2014.
Plămădeală Viorica. ”Călătoriile lui Rîndunel. Lecturi pentru copii” – Chișinău, 2014.
Kelman Marcy. ”Manny iscusitul și prietenii săi” – București, 2014.
Donos Alexandru. ”Anotimpuri vesele. Poezii pentru copii” – Chișinău, 2015.
Aceste cărți și încă multe altele sînt scrise special pentru copii, vin în ajutorul copiilor, ca ei să afle lucruri noi, să mediteze asupra celor ce îi înconjoară, să cunoască lumea cu toate ale ei.
Vă așteptăm cu drag la Biblioteca publică pentru copii ”Dimitrie Cantemir” din Ungheni, strada Mihai Eminescu 39.
Numai citind, numai aflîndu-se în lumea cărților de mici, copiii vor cunoaște o adevărată dezvoltare morală și intelectuală, vor fi mai creativi, mai siguri în forțele proprii.
”Cărțile ne hrănesc într-un mod mult mai interesant decît mîncarea. Sîntem și ceea ce lecturăm”, afirmă, în unison, inițiatorii unei campanii extraordinare, cu genericul: ”Cărțile pe față”, lansată, acum doi ani, la Cluj-Napoca: Victor Miron și Petruța Grijincu.
Nu ratați șansa și nu lăsați să treacă oportunitățile pe alături. Îndemnul ”Ne vedem la bibliotecă” e mai actual ca oricînd.
Eugenia Baroncea,
șefă serviciu la biblioteca ”Dimitrie Cantemir”


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *