La stomatolog | Ai bani – mergi, nu ai bani – stai acasă?
La Întreprinderea Municipală ”Centrul stomatologic raional Nisporeni” nici un dentist nu se va uita la tine, dacă nu vei scoate din buzunar o sumă frumușică. De această părere este Nichifor Șaptesate din Nisporeni.
Dânsul a venit la Ungheni, la redacția ”Expresul”, pentru a-și face publică nemulțumirea, după ce a încercat de trei ori, după cum susține, să intre la stomatologul Stanislav Cozulea, el și directorul instituției, dar fără nici un rezultat.
Nichifor Șaptesate are 70 de ani și muncește de 25 de ani în calitate de șofer la Centrul de Sănătate din Nisporeni. Apropo, sub același acoperiș își are sediul și Centrul stomatologic raional. Lucrând atâta amar de vreme printre medici, credea că ar putea beneficia mai lesne de serviciile lor. Dar, atunci când a ajuns la nevoie, aceștia i-au întors spatele. Cel puțin, așa susține dânsul.
”Am ajuns la concluzia că omul simplu trebuie să vândă vaca ca să-și repare dinții, altfel nimeni nu se uită la el. De fiecare dată când m-am adresat la stomatologul Stanislav Cozulea, mi-a spus ba că nu are timp, ba că mă va chema el”, povestește bărbatul, după care spune: ”Eu aveam dureri, iar el, ca medic, a putut măcar să facă ceva, să mi le ia. Nu. M-a trimis acasă și mi-a zis să vin peste o săptămână”.
Îl întreb de ce nu a încercat să se adreseze altor stomatologi. ”În alte părți, la cabinete stomatologice particulare, încă e mai scump. Acolo doctorii cer cât vor”, a răspuns.
Acum, că și-a pierdut orice speranță, Nichifor Șaptesate are de gând să meargă la Chișinău să-și repare dinții. Speră că acolo va găsi un dentist cumsecade, care-i va acorda ajutorul necesar și nu-i va cere în schimb o avere întreagă.
Stomatologul cu dreptatea sa
”Stați puțin, dacă eu sunt ocupat, asta nu înseamnă că cineva vinde vaca pentru mine. E o prostie. Nu i-am refuzat niciodată nimănui să-i acord ajutor”, a declarat Stanislav Cozulea, menționând, totodată, că istoria cu bărbatul nemulțumit nu este nimic altceva decât ”un capriciu al unui pacient nerăbdător”.
Potrivit doctorului, astfel de situații au loc deseori în Centrul stomatologic. De fiecare dată, stomatologul explică pacientului că există un orar de muncă bine pus la punct și nici o persoană ce a venit aici nu se întoarce acasă cu dureri de dinți. ”Centrul stomatologic din Nisporeni funcționează 24 din 24 de ore. Există în permanență câte un medic de gardă, care acordă ajutor, la orice oră, pacienților cu durere”, a explicat dânsul.
Stanislav Cozulea ne-a mai comunicat că instituția pe care o conduce este de stat. Aici activează opt medici stomatologi, care nu aleg pacienții în funcție de conținutul portmoneului, ci acordă ajutorul solicitat tuturor, fie că e copil sau persoană în etate.
”E clar că sunt mulți pacienți care vor să nimerească la mine. Dacă am posibilitatea să le acord ajutor la moment – o fac, dacă nu – le spun să se adreseze medicului de serviciu în caz de urgență sau să-și facă o programare. Asta e modalitatea de lucru. Este imposibil ca un singur medic să acorde asistență în permanență tuturor pacienților cu durere”, a mai făcut o remarcă Stanislav Cozulea.
Referindu-se strict la cazul lui Nichifor Șaptesate, stomatologul l-a comentat în felul următor: ”Eu îl cunosc pe acest bărbat și îmi aduc aminte când a fost la mine. Nu mi-a zis nimic de durere. I-am propus să-l programez, căci eram ocupat, dar el mi-a spus că e prea târziu peste o săptămână. Cred că de aici a și apărut toată neînțelegerea și nemulțumirea lui”.
Lasă un răspuns