Cele mai prețioase daruri de la nemți pentru pompierii călărășeni

Foto: facebook.com
Foto: facebook.com

Au primit tehnică și echipament din Germania. Mai apoi, au fost instruiți cum să le folosească.

Foto: facebook.com
Foto: facebook.com

Zeci de pompierii profesioniști din Călărași, dar și pompierii voluntari din Sipoteni, au tot învățat, timp de trei zile, din practica pompierilor voluntari din Germania cum să intervină în caz de accidente.
Mai mult ca atît, au primit în dar de la pompierii din Buhl, Germania, o autospecială cu echipament de descarcerare, două motopompe, două motoflexe, 23 de măști de protecție, opt rucsacuri – draghere, butelii pentru aparatele – draghere, 150 de uniforme, 25 perechi de încălțăminte pentru intervenție, dar și altele obiecte care, potrivit lui Nicolae Steclari, șeful Secției Situații Excepționale (SSE) Călărași, le vor prinde bine în cazuri de situații excepționale.
La finalul studiilor, pompierii au demonstrat, printr-un exercițiu practic, cît de bine au deprins cele învățate pe pracursul instruirilor. Chiar dacă timpul de afară a fost nefavorabil, echipele s-au descurcat de minune.
”Am învățat multe lucruri noi de la colegii nemți. Suntem foarte recunoscători pentru echipamentul pe care ni l-au adus în dar,  pentru instruiri”, a declarat Nicolae Steclari. Dînsul a subliniat că era nevoie de utilajele și echipamentele primite în dar de la nemți.
”O autopompă o vom dona pompierilor voluntari din Sipoteni, uniformele vor fi repartizate postului de pompieri din Onișcani, pompierilor din secție dar și pompierilor voluntari din Sipoteni. Cîte patru uniforme le vom dona celor mai active primării”, a precizat șeful SSE Călărași, după care a conchis: ”A fost un schimb de experiență foarte util. Vreau să spun că pompierii noștri nu sînt mai puțin pregătiți, ci mai puțin dotați”.
Același lucru l-a confirmat și Vasile Zaharia, fostul șef al Secției Situații Excepționale Călărași, care a contribuit la stabilirea relațiilor respective. ”Această strînsă colaborare a luat naștere în 2015, cînd comandantul pompierilor voluntari din Buhl, Dussman Gunter, a venit  la Călărași. În martie curent, am fost în vizită la Buhl și, de atunci, a luat naștere proiectul moldo-german de instituire a unui post de pompieri voluntari în Sipoteni”, povestește dînsul, care este și coordonatorul de proiect. ”Darul oferit de pompierii voluntari din Buhl este  prețios, dar și mai prețioase pentru noi sunt instruirile de care am beneficiat”, a mai adăugay Vasile Zaharia.
De menționat că orașul Buhl din Germania și Consiliul Raional Călărași au încheiat un acord de colaborare cu 25 de ani în urmă.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *