Bravo, ”Bravissimo”! Au ridicat juriul în picioare
Ansamblul ”Bravissimo” de la Școala de muzică din Ungheni a făcut furori la Festivalul-concurs Regional ”Ecoul de la baştină”, în memoria compozitorilor Petre Teodorovici şi Ion Aldea-Teodorovici, organizat, pentru a zecea oară, la baștina celor doi compozitori, Leova, pe 10 noiembrie.
”Au fost cei mai buni. La final, juriul s-a ridicat în picioare și i-a aplaudat”, a menționat, cu mândire, Galina Moraru, specialist în cadrul Secției Cultură și Turism Ungheni.
Discipolii profesorului Victor Sîrbu s-au dăruit cu adevărat în scenă, interpretând piesa ”Imensitate” de Ion Aldea-Teodorovici și o suită de melodii într-un aranjament cu totul excepțional, realizat de Victor Sîrbu. ”Ei au fost sarea și piperul acestui festival. O spun fără pic de exagerare. Ei au dat consistență și valoare evenimentului”, a adăugat dânsa.
Potrivit Galinei Moraru, nicăieri în altă parte în Republica Moldova nu există o asemenea orchestră de copii ca cea de la Ungheni. Pentru a o avea, pentru a obține succese, e nevoie de o muncă asiduă. Nu e simplu deloc să faci ca circa 20 de copii să cânte la diverse instrumente în unison, să se audă unii pe alții și să facă un tot unitar. Iată că lui Victor Sârbu îi reușește.
La festivalul de la Leova, ”Bravissimo” a obținut premiul special oferit de fratele mai mare al celor doi artiști, Adrian Teodorovici. Și Victor Sîrbu a fost declarat cel mai bun în domeniul său.
Tot acolo, la Leova, o prestație de zile mari a avut și Valeria Marcu, elevă la Școala de muzică din Ungheni. A fost unica ce a interpretat piesele sale fiind acompaniată de orchestră. Galina Moraru a avut doar cuvinte de laudă și în adresa ei.
”Avem copii foarte talentați și trebuie să-i susținem, să-i promovăm, căci, nu știu cum se face, dar, pe parcurs, încep să dispară de pe firmamentul culturii și e păcat”, a spus dânsa.
De notat că la festivalul de la Leova au participat 20 de soliști și formații din șapte raioane ale Republicii Moldova. ”M-a impresionat organizarea evenimentului, a fost de o calitate impecabilă. M-a impresionat mult și faptul că s-au mobilizat cu toții pentru a organiza o adevărată sărbătoare, la eveniment fiind prezentă toată conducerea raionului și a orașului. Sala casei de cultură a fost arhiplină. Este un lucru extraordinar ceea ce se întâmplă acolo”, a mai spus Galina Moraru.
Lasă un răspuns