Foto | Rezultatul campaniei „LalicaWeek”: Au făcut din Ungheni un oraș mai pitoresc, reușind să planteze 250 de bulbi de lalele
Recent, tinerii din orașul Ungheni, membri ai Fondului pentru Tineri Ungheni au finalizat o campanie de termen lung, care s-a încheiat cu amenajarea unu spațiu verde. Este vorba despre Campania „LalicaWeek”, prin intermediul căreia, membrii Fondului pentru Tineri au reușit să planteze 250 de bulbi de lalele în scuarul din cartierul Dănuțeni al orașului Ungheni, proiectul căruia se află acum în derulare, informează zugo.md.
Campania a fost divizată în două etape, desfășurîndu-se în perioada aprilie-octombrie 2016. În prima etapă, 8-15 aprilie 2016, tinerii au confecționat lalele origami și apoi le-au vîndut în stradă, trecătorii arătîndu-se cointeresați să procure produsele marca FpTU, dat fiind faptul că banii urmau să susțină o inițiativă benefică pentru comunitate.
În următoarea etapă, 22 și 24 octombrie 2016, s-a realizat însăși scopul Campaniei, de a amenaja un spațiu public. Aici, membrii Fondului pentru Tineri, alături de Autoritățile Publice Locale, Domnii Viceprimari Cristofor Codreanu și Eduard Balan, cu susținerea Domnului Primar Alexandru Ambros, au participat cu mult efort și entuziasm la îndeplinirea cu succes a inițiativei tinerilor voluntari.
„Aducem sincere mulțumiri Autorităților Publice Locale pentru suportul pe care ni l-au acordat. Este de menționat faptul că datorită fondurilor colectate de la cetățenii orașului Ungheni, în perioada 8-15 aprilie 2016 și a dialogului constructiv dintre Fondul pentru Tineri Ungeni și Primăria orașului Ungheni, am reușit cu succes să ne realizăm inițiativa – Campania „LalicaWeek””, a menționat Cristiana Morcov, lider FpTU.
Fondul pentru Tineri Ungheni este o organizație umbrelă a Fundației Comunitare Ungheni. Scopul primordial al structurii date de tineret este colectarea de fonduri pentru finanțarea proiectelor comunitare de granturi mici. Acest principiu stă la baza tuturor activităților desfășurate de către membrii FpTU, tineri dedicați ce activează voluntar pentru a aduce un plus-valoare comunității orașului Ungheni.
Lasă un răspuns