Sîntem independenți! Sîntem independenți?

Am creat un stat independent. Ar trebui să fim fericiți. Se spune că fiecărui popor i se acordă, o dată la o sută de ani, șansa de a schimba ceva: destinul, viitorul. Noi am ratat această șansă.
După 25 ani, am ajuns deprimați, scîrbiți, căci nu am obținuts ceea la ce am visat. Batem pasul pe loc. Îl batem cu înverșunare. Nu sîntem un stat cu identitate. Se vorbește zilnic că această identitate se bazează pe intelect național, spirit național și cultură națională.
Care spirit și intelect, oameni buni, căci nu am putut ține poporul în țară. Ce-am avut și ce-am pierdut. Unde sînt intelectualii țării acestea? Unde sînt scriitorii? Unde e mintea și intelectul nostru.
Capul plecat, cică, sabia nu-l taie. Dar nici soarele nu-l vede. Așa ne-am obișnuit noi să ne șușotim pe la colțuri, să ne plîngem, dar cu jumătate de gură. Nu cumva să ne audă cineva. Că… dacă se întîmplă vreo minune și se fac schimbări spre bine? Rămînem fără teme de discuții.
Cum poate un om sănătos să muncească și să fie sărac? La noi se poate. Cea mai mare problemă este că nu am creat clasa medie, ci numaii oligarhi și săraci.
Am citit undeva că  ”nu există o mai proastă folosire a inteligenţei decît folosirea ei prudentă, garantată epistemologic, cuviincioasă. Inteligenţa adevărată îndrăzneşte şi riscă. Fără să alunece în aroganţă şi temeritate vidă”.
Poate ar trebui să luăm exemplu de la poporul evreu. A peregrinat prin lume două mii de ani, fiind persecutat și strîmtorat. Dar și-a păstrat religia și limba, și-a creat propriul lui stat, pe vatra strămoșilor, pe Pămîntul Făgăduinței.
Sperăm și noi la un viitor luminous. Ne punem speranța în copii. Copiii pot fi modelați așa cum ne place. Depinde din ce aluat sînt modelați părinții. Copiii, în ziua de azi, sînt mai informați.
Sperăm să fie și mai deșpepți ca noi. Și mai independenți.
Sărbătorile generează miracole. Să sperăm că și la noi Ziua Independenței ne va ajuta șă lăsăm libertatea să sune.
”După ce Rusia bolşevică a devenit, cu ajutorul puterilor occidentale, stăpînă pe jumătate din ţările Europei, Stalin, atotputernicul lider comunist, i-a convocat la Kremlin pe toţi şefii statelor răsăritene, pentru un instructaj asupra metodelor de conducere a popoarelor. Drept material didactic, fiecare participant trebuia să aducă o gîscă.

Imediat, noii conducători au cumpărat cîte o gîscă, au pus-o la îngrăşat şi au făcut o colivie pe măsura situaţiei lor. La data stabilită, s-au adunat în sala mare a Kremlinului – toţi cei invitaţi şi gîştele lor. Cu vreun sfert de oră întîrziere a apărut pe uşa care ducea la tribună şi Stalin, însoţit de o gîscă slăbănoagă, fără nici un fel de colivie şi care era tot timpul cu gîtul întins la buzunarul de unde îi dădea din cînd în cînd cîte un grăunte.

După ce s-au ridicat toţi în picioare şi s-au salutat reciproc, Stalin le-a cerut să deschidă coliviile şi să dea drumul la gîşte. Acestea, cînd s-au simţit libere, au plecat care încotro, neluînd seama de stăpînii lor. Singura gîscă a lui Stalin a rămas credincioasă şi atentă la buzunarul din care i se dădea din cînd în cînd cîte un grăunte. În această situaţie Stalin a tras concluzia: ”Vedeţi ce se întîmplă, dacă le-aţi dat mîncare pe săturate? Nu vă mai recunosc. Gîsca mea, ţinută cu cîteva grăunţe ca să nu moară de foame, este cea mai credincioasă fiinţă. La fel trebuie să vă purtaţi cu popoarele, dacă vreţi să fie credincioase şi să nu vă creeze probleme”.
Iată așa, drag cititor, îți doresc o zi cît mai frumoasă și fii atent din mîna cui mănînci.
Morala: Şi valul ţipă că e independent de mare. Cînd s-a rupt firul, marioneta a căzut grămadă. A fost primul ei gest independent.
Ala Mutilica