O săptămînă dedicată tinerilor aflați în căutarea unui loc de muncă

aofm cal ”Ești tînăr? Cauți un loc de muncă? Fii clientul AOFM”, cu acest îndemn a venit Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă (AOFM) din Călărași către tinerii care sunt, în aceste zile, în căutarea unui loc de muncă.
De fapt, este vorba de o campanie de informare, consacrata Zilei internaționale a tineretului, marcată anual pe 12 august.
Astfel, Agenția pentru Ocuparea Foprței de Muncă din Călărași a organizat diverse activități, menite să le atragă atenția tinerilor că pot găsi un loc de muncă și la ei acasă, că pot să-și înceapă cariera profesională aici.
Chiar de luni, pe 8 august, atît șomerii cu acte în regulă, cît și cei aflați în căutarea unui loc de muncă, au putut veni la sediul AOFM, pentru a obține informațiile necesare referitor la posturile de muncă vacante la ora actuală. În acea zi, au beneficiat de informații 15 persoane. Marți, la Biblioteca publică raională ”Grigore Vieru” s-a desfășurat un seminar de orientare profesională, la care au fost invitați toți cei interesați de subiect.
”După acel seminar, trei persoane au solicitat cursuri de orientare profesională, iar două au fost îndreptate pentru a se angaja”, susține Galina Enache, specialist principal la AOFM.
Pe parcursul zilei de miercuri au avut loc activități de recrutare. Joi, 11 august, tot la biblioteca publică raională s-a desfășurat masa rotundă ”Problemele tinerilor în căutarea unui loc de muncă”.
”La angajare, tinerii se confruntă cu diverse probleme, de aceea noi ne-am propus ca, împreună, să identificăm aceste probleme și, totodată, să venim cu soluțiile ce se impun”, explică Galina Enache.
Ziua de vineri a fost dedicată consultațiilor individuale.
Referindu-se la campania respectivă, Galina Enache a ținut să precizeze că este o acțiune lansată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Pur și simplu, cei de la Călărași și-au propus să organizeze, timp de o săptămînă, activități la care tinerii să fie ajutați, ghidați spre o carieră de succes.
În prezent, la AOFM Călărași sînt înregistrați 244 de șomeri și 170 locuri de muncă vacante.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *