Aștept Armaghedonul. Să vină cît mai grabnic!
Doamne, ce-mi mai place ce se întîmplă, în aceste zile, pe plaiurile noastre. Taracanii au început să se mănînce unii pe alții. Unii ies la rampă cu dezvăluiri halucinante. Alții se ascund prin bîrloguri.
Cei puși să lupte cu corupția și criminalii se fac că chiar luptă. Au loc arestări. Și ce mai arestări! Prietenii de ieri, care-și împărțeau milioanele frățește, iată că rînjesc unii la alții. Cine e mai rapid?
Cine e mai abil? Cine va reuși să-i pună capacul celuilalt?
Ce spectacol! Cutia Pandorei s-a deschis. Îmi imaginez ce nopți albe au, acum, sute de personaje de pe la noi. Se pare că nu o va mai putea închide nimeni.
Zicea Ion Sturza, acum cîteva zile, cu referire la reglările de conturi între hoții Moldovei: ”Sincer, e de speriat. Vine Armaghedonul”.
Cineva mă întreba ce înseamnă Armaghedon. ”Sfîntul” Google ne spune: ”O ultimă bătălie, intre Dumnezeu şi Satana”. Bătălia Armaghedonului va pune capăt guvernării umane, mai spun clericii.
Și se mai zice: ”Armaghedonul nu va distruge omenirea, ci, dimpotrivă, o va salva, întrucît ”o mare mulţime” de slujitori ai lui Dumnezeu vor supravieţui (Revelaţia 7:9, 14; Psalmul 37:34).”.
Deci, să ne bucurăm sau să ne întristăm de prezicerile lui Ion Sturza. Iar Ion Sturza, se știe, e un om foarte informat și, cam de fiecare dată, are dreptate.
Eu zic că trebuie să ne bucurăm. Poate, în sfîrșit, vom scăpa de toate mizeriile umane.
Ce s-a întîmplat cu noi? Ce s-a întîmplat cu cei în care chiar am crezut? Ghimpu, Mihai, devenise, la un moment dat, aproape că un simbol al corectitudinii și onestității. Priveam, în aceste zile, o înregistrare mai veche, unde liberul declara răspicat că Plahotniuc este răul cel mai mare al Moldovei. Au trecut doar cîțiva ani și-l vedem pe marele liberal cu coada între picioare, schelălăind ceva nedeslușit. S-a încurcat sărmanul în declarații. Acesta să fie comportamentul unui om corect și onest, neșantajabil, care nu are nimic de ascuns?
Sau Iurie Leancă… Ce mai susținători aprigi avea cu doi ani în urmă! Și ce-i mai plîngeau unii de milă că, vezi Doamne, Filat l-a dus pe sfoară. Filat s-a dus la răcoare, iar Leancă… Mi-i și silă să vorbesc.
Am participat, recent, într-un duplex: Ungheni – Chișinău. În studioul din Chișinău al postului de televiziune Canal regional se afla Iurie Leancă. Mai bine zis, o copie palidă a ceea ce a fost cîndva Leancă. Nu a fost în stare să răspundă clar și sigur la nici o întrebare. Doar bîlbîieli au ieșit din gura lui. Speriat rău de tot era omul. Peste cîteva ore, am aflat și motivul pentru care acel autoîntitulat ”un simplu prim-ministru” nu știa ce-i cu el. Urma să apară în fața poporului să spună că a mai trădat o dată. Probabil, a avut două opțiuni: ori după Filat, la pușcărie, ori în coaliția de guvernare, alături de toate mizeriile vîndute și răs-vîndute. A ales.
Aștept Armaghedonul. Să vină cît mai grabnic!
Lasă un răspuns