"Drepturile omului: garantii versus realitati" | Persoanele discriminate îşi caută dreptatea în judecată

drepturile omuluiÎn Moldova, persoanele discriminate se adresează tot mai des în instanţa de judecată, deoarece autoritățile statului nu doresc să-i repună în drepturi și să se conformeze deciziilor Consiliului pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii, care constată actele de discriminare. Experţii în domeniul drepturilor omului consideră că numărul cazurilor de judecată s-ar reduce dacă Consiliul ar avea competențe să aplice și sancțiuni, nu doar să facă recomandări.
De aproape un an de zile, Violeta Odagiu, psihologă la Centrul comunitar multifuncţional „Armonie” din satul Fundurii Vechi, raionul Glodeni, se judecă cu primăria din localitate, deoarece primește un salariu mult mai mic decât i se cuvine. „Potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare a acestui Centru, salariul meu de funcţie trebuie să fie de 1080 de lei. Fără nici un argument legal, însă, primăria mi-a modificat salariul, micşorându-l până la 635 de lei. Astfel, pentru jumătate de normă, eu primesc suma respectivă, chiar dacă educatorul Centrului, care este salarizat după aceleaşi criterii, are salariul mărit”, se plânge ea. Inițial, Violeta Odagiu s-a adresat cu o plângere la Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării, invocând faptul că primara Emilia Vieru o discriminează pe criterii politice.
Decizia Consiliului: „Discriminare în câmpul muncii pe criteriu de opinie”
După ce a examinat petiţia și explicaţiile primăriei din Fundurii Vechi, dar și opinia Ministerului Muncii Protecţiei Sociale şi Familiei referitor la criteriile de salarizare ale psihologului din Centrul comunitar, Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii a constatat că V. Odagiu a fost discriminată în câmpul muncii pe criteriul de opinie. Membrii Consiliului au recomandat primăriei să soluţioneze cazul de discriminare prin revizuirea statelor de personal şi ajustarea categoriei de salarizare. Emilia Vieru, primara din Fundurii Vechi, ne-a explicat de ce nu s-a conformat deciziei Consiliului: „Aceste două angajate au categorii de salarizare diferite. Pedagogul lucrează doar cu minorii, iar psihologul – cu minorii şi cu persoanele în etate. I-am explicat asta de mai multe ori doamnei Odagiu, însă ea nu înţelege. A fost la Consiliu, acum iată ne poartă şi prin judecată…”.
Potrivit prevederilor legale, primăria din Fundurii Vechi trebuia să informeze Consiliul (în termen de zece zile de la recepţionarea deciziei) despre măsurile pe care le-a luat sau urmează să fie luate pentru a soluţiona cazul de discriminare. Deoarece autorităţile locale nu s-au conformat deciziei Consiliului, V. Odagiu a acţionat primăria în judecată pentru a-şi revendica drepturile salariale. În prezent, acest caz este examinat în instanţa de fond, la Judecătoria Glodeni.
De obicei, instanțele de judecată dau dreptate Consiliului
Potrivit datelor oficiale, în perioada 2013-2015, Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii a emis 230 de decizii, iar în 103 din ele au fost constatate acte de discriminare. Din numărul total de decizii emise, 33 au fost contestate în instanța de judecată. „Restul deciziilor fie au fost implementate benevol (Consiliul fiind informat despre măsurile întreprinse), fie au avut un caracter de prevenire, recomandările formulate fiind de ordin general (de evitare a situațiilor similare pe viitor). În perioada menţionată, instanţele de judecată au pronunţat nouă decizii irevocabile (şapte decizii ale Consiliului au fost menținute, iar două au fost anulate)”, se menţionează într-o notă informativă a Consiliului.
Expert: „Consiliul trebuie să sancţioneze persoanele care nu se supun deciziilor”
Roman Banari, expert la Coaliţia Nediscriminare, consideră că dacă Consiliul ar avea dreptul să sancţioneze reclamaţii care nu se conformează deciziilor adoptate de Consiliu, numărul cazurilor de discriminare ajunse în instanțele de judecată ar scădea. „Ar fi foarte bine dacă această instituţie ar avea competenţe de sancţionare, în aşa fel şi instanţele de judecată ar avea mai puţine cauze de examinat. Pe lângă competenţa de sancţionare, cred că instituţia trebuie să-şi păstreze şi competenţa de a recomanda reclamaţilor să soluţioneze benevol cazurile de discriminare, în situaţia când aceste cauze nu sunt atât de grave”, a specificat R. Banari.
Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii a fost creat acum trei ani, după ce a intrat în vigoare Legea cu privire la asigurarea egalităţii, adoptată la 25 mai 2012.
Potrivit legislației în vigoare, orice persoană care se consideră discriminată se poate adresă la Consiliu cu o plângere, iar membrii acesteia examinează cazul și adoptă acte prin care se constată sau nu discriminarea.
Persoanele care sunt discriminate sau au fost martorii unui act discriminatoriu, pot suna la Linia Nediscriminare a Coaliţiei Nediscriminare (0.8003.8003 – apel gratuit) pentru a sesiza aceste cazuri.
Lilia ZAHARIA
Publicaţie realizată în cadrul proiectului „Eforturi consolidate ale mass-media în promovarea drepturilor omului şi diversităţii”, implementat de Asociaţia Presei Independente, cu suportul proiectului ”Susținerea Instituțiilor Naționale pentru Protecția și Promovarea Drepturilor Omului (INPPDO), conform recomandărilor Comitetelor Convențiilor ONU și Revizuirii Periodice Universale (UPR)”, finanțat de Ministerul Afacerilor Externe al Norvegiei și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova (PNUD) și Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *