O zi în care vedetă a fost… bicicleta
Zi de duminică. 22 mai. Piața Ștefan cel Mare și Sfînt din Nisporeni. Din difuzoare răsună muzica, iar voia bună e la ea acasă. Este o zi specială, în care prioritate la trafic vor avea bicicliștii, iar vedeta zilei va fi bicicleta.
În scurt timp, urmează să fie dat startul celei de-a doua ediții a ”Velo-Maratonului”. Deci, să înceapă sărbătoarea!
Zeci de nisporeneni, de la mic la mare, au venit, la ora stabilită, cu bicicletele în piață. Aici, însă, îi aștepta un program de divertisment: concursuri pentru cei cu biciclete și fără ele, desene pe asfalt cu genericul: ”Biciclistul și bicicleta”, sesiuni foto la bannerul evenimentului.
Cei mai activi participanți la toate aceste activități au fost premiați de către organizatori – Clubul liceenilor din Nisporeni – cu… ciocolate și fructe. Impresionant a fost faptul că fiecare a avut posibilitatea să-și aleagă premiul care și-l dorește. Ce mai, activitățile au fost captivante, iar participanții s-au distrat din plin.
A urmat velo-maratonul, iar participanții au avut de parcurs kilometri întregi, pe văi și pe coline. Nimeni nu a putut spune cu exactitate care a fost distanța parcursă.
În după-amiaza zilei, a fost dat startul velo-maratonului.
Nici un pas fără încălzire
Dar, înainte de a porni la drum, toți participanții au fost obligați să-și ”încălzească” mușchii, prin cîteva exerciții fizice, ca nu cumva să se întîmple accidente neprevăzute. Totul a fost făcut sub îndrumarea unui chinetoterapeut, special invitat cu această ocazie. Dînsul le-a explicat celor prezenți importanța acestor exerciții și necesitatea de a la face ori de cîte ori vor să participe la competiții sportive. Sînt indispensabile oricăror întreceri.
La start, atenție, marș!
Imediat ce au auzit comanda, cei circa 100 de bicicliști înscriși în cursă și-au luat vînt la vale, pedalînd din răsputeri pe strada centrală a orașului, după care au luat-o spre Vărzărești, ca apoi să ajungă din nou acolo de unde au pornit. A fost o cursă destul de complicată, cu urcușuri și coborîșuri. Ca să le asigure securitatea, cicliștii au fost însoțiți, pe toată distanța, de mașini ale poliției, care și-au inclus girofarurile și semnalele sonore, atenționînd astfel șoferii să dea pe dreapta, pentru a ceda trecerea acestora. Au fost prezente și ambulanțele, astfel ca, în orice moment, medicii de aici să poată acorda ajutor, în caz de necesitate. Nu a fost nevoie. Cu toții au rezistat și au ajuns cu bine la finiș.
Cum fără primar?
Și primarul de Nisporeni, Grigore Robu, a fost prezent la eveniment. Nu a urcat, însă, pe bicicletă. A preferat să meargă într-un automobil, ținînd pumnii pentru cei care pedalau de zor. La fiecare popas, mergea să se intereseze de starea lor fizică. ”Mă bucur să văd că pînă și cei mai mici bicicliști nu renunță la cursă. Asta înseamnă că crește o generație sănătoasă, care va promova și în continuare modul sănătos de viață”, a făcut dînsul, la un moment dat, o remarcă.
Finalul a încununat… ”Velo Maratonul”
Așa cum e și firesc în orice competiție, au existat învingători, au existat cupe, au existat cuvinte de laudă și aplauze. În categoria de pînă la 14 ani, cel mai bun s-a dovedit a fi Lilian Fînaru din Vărzărești. Printre cei mai măricei primul a sosit la finiș Tudor Lozovanu din Nisporeni. Ambii s-au ales cu cîte o cupă și, bineînțeles, cu o mare satisfacție pentru succesul obținut.
Satisfăcut de velo-maraton a rămas și Sergiu Caragia, unul dintre organizatori. ”Deși am fi vrut să avem la start un număr mai mare de participanți, totuși, consider că ediția din acest an a velo-maratonului a avut succes. Sîntem mulțumiți că am contribuit din nou la promovarea unui mod sănătos de viață printre nisporeneni”, a menționat dînsul, exprimăndu-și, totodată, speranța că ediția următoare a Velo Maratonului de la Nisporeni va fi și mai frumoasă, că cor participa și mai mulți cicliști amatori, atît copii, tineri, cît și adulți.
În fotografii: Secvențe de la Velo Maratonul din Nisporeni
Fotografii: Ina Landa
Lasă un răspuns