Fiecare alege să ducă ce vrea: pietre sau diamante

Discutam, mai ieri, cu niște prieteni despre principiile ce le folosim în viață. Prima regulă este să nu lucrezi niciodată pînă la epuizare. Fiecare trebuie să aibă o motivație. E ca atunci cînd mănînci ceva ce îți place foarte mult și lași o bucățică pentru mai tîrziu. Dorința se păstrează, gîndul îți stă tot timpul acolo.
În viață pierdem foarte multe, ratăm momente, pentru că ne gîndim mai mult la ceea ce avem de pierdut, decît la ceea ce avem de cîștigat. Nu știu, drag cititor, dacă ți-ai pus vreodată întrebarea cine ești de fapt?
În lumea asta noi toţi sîntem exploratori, navigînd fiecare într-o călătorie de descoperire. Fiecare dintre noi este ghidat de o hartă proprie, care nu are duplicat. Lumea este din oportunităţi. Nu în zădar se zice că dacă o ușă se închide, se deschid mai multe. Tot ce trebuie să faci este să decizi pe care vrei să o explorezi. Nimeni nu învață pe nimeni nimic. Totul este în noi.
Noi doar ne întîlnim pentru a ne reaminti împreună cine sîntem, de unde venim și încotro ne îndreptăm. O lecție frumoasă ne dă Osho: ”Dacă duci în mînă pietre crezînd că-s diamante, eu n-am să-ţi spun să renunţi la acele pietre, ci am să-ţi spun doar: „Fii atent şi mai uită-te o dată!”. Dacă vezi singur că nu sînt diamante, mai e nevoie să renunţi la ele? Îţi vor cădea din mînă de la sine. De fapt, dacă vrei totuşi să le cari, va tebui să faci un efort mai mare, îţi va trebui o mare voinţă să le mai cari. Dar nu le vei căra mult. Odată ce ai văzut că sînt inutile, nu se poate să nu le arunci. Din moment ce ai mîinile goale, cauţi adevăratele comori. Iar adevăratele comori se află aici şi acum”.                                                                                  ”Cînd în Japonia mai trăiau samuraii și onoarea dădea valoare vieții, un samurai, vestit pentru  curajul lui, s-a întors acasă dintr-un război. Aici a aflat că soția îl înșelase cu unul dintre servitorii din casă.
Cu onoarea călcată în picioare, samuraiul îl chemă pe servitor și îi dădu o sabie, ca să se dueleze. Servitorul îi căzu în genunchi și îl rugă să îl lase măcar o zi să învețe să mînuiască sabia. Onorabilul samurai i-a permis să meargă la cel mai mare maestru în arta luptei cu sabia și să învețe de la acesta. Servitorul a plecat cu inima strînsă. A ajuns în fața maestrului, i-a căzut în genunchi și l-a rugat să îl învețe cît mai repede tot ce știe. Bătrînul maestru a ascultat povestea și a început să rîdă în hohote, după care i-a spus: ”Pe stăpînul tău eu l-am învățat. Acum e la fel de bun ca mine. Nu am ce să te învăț într-o zi, nici într-o lună. Nici măcar într-un an nu vei putea să îi faci față. Cel mai bun moment pentru tine de a lupta este chiar acum”.
Servitorul tremura tot, dar a găsit puterea să îl întrebe pe maestru dacă nu cumva îl trimite intenționat la moarte. Maestrul i-a spus că de fapt acum are o șansă – pentru că nu are nimic de pierdut decît viața. Nu are o tehnică, deci nu are reguli la care să se gîndească, nu are averi, nu are familie – deci nu se va gîndi la nimic altceva în timpul luptei. Pe cînd marele samurai are totul de pierdut.
Mintea lui va fi la averea sa, la familie, la rangul său, la imaginea de mare luptător. Servitorul s-a întors la casa stăpînului său. L-a provocat la luptă și a învins”.
Morala: Viaţa e o luptă a contradicţiilor – bine versus rău, frumos versus urît, sărac versus bogat. Sîntem prea axați în a face comparaţii în loc să ne bucurăm de viaţă. Depinde de noi dacă alegem să fim liberi sau să fim robii bogăţiei materiale; sclavii aşteptărilor celor din jur sau ai propriilor pasiuni.
Ala Mutilica