Și ce bine vom trăi peste cîțiva ani…
Au fost operate modificări la Metodologia de înscriere a copiilor în clasa I, anunță site-ul oficial al Ministerului Educției din Republica Moldova.
De acum încolo, ”la lista actelor ce urmează a fi prezentate de către părinte (…) pentru a înscrie copilul în clasa I, a fost adăugat Raportul despre dezvoltarea fizică, socio-emoțională, cognitivă, a limbajului și comunicării, precum și a dezvoltării capacităților și aptitudinilor de învățare la finele grupei pregătitoare” (citat din comunicatul cu pricina).
Sună frumos, nu? Într-un cuvînt, dacă părinții aveau puține bătăi de cap, li s-a mai adăugat una.
Nu știu dacă e bine sau nu să se facă acest raport, să fie evaluată ”maturitatea școlară și psihosomatică a copiilor care nu au împlinit vîrsta de șapte ani pînă la începutul anului școlar”. E treaba specialiștilor s-o spună.
Eu mă gîndesc la altceva. De ce oare nu s-ar face un raport similar cu referire la candidații pentru orice funcție din acest stat. Să înțeleagă și ei, și cei care îi înconjoară, că, pe lîngă, carnetul de partid și capacitatea de a linge fundurile, mai e nevoie de ceva discernămînt, de maturitate psihosomatică (or, majoritatea șefilor și șefuleților actuali sînt cam departe de această maturitate, chiar dacă au ceva anișori), de un limbaj coerent, de inteligență și cultură generală. Mai e nevoie și de aptitudini manageriale, cea ce nu înseamnă – atenție! – șantaj și amenințări. Nu mai vorbesc de profesionalism. S-a uitat în totalitate despe acest aspect.
Și iată, am ajuns ca personaje absolut întîmplătoare, uneori chiar dubioase, care nu au idee de un domeniu sau altul, să vină și să te conducă, să dea indicații, să elaboreze, dragă Doamne, strategii de dezvoltare.
Mă miră că oameni, pe care îi consideram cu scaun la cap, încearcă acum să-ți demonstreze, la modul cel mai serios, că un nimeni e chiar foarte bun manager! Cum să nu fie bun, dacă e colegul său de partid? Credeți că ajung în fotolii chiar cei care merită? Nici pe departe! De fapt, în mare parte, oamenii onești, inteligenți și cu verticalitate demult s-au retras și-și caută de treabă.
Cu siguranță, se vor găsi dintre cei care vor sări cu gura: ”Da de ce nu se implică? De ce stau într-o parte?”.
Vă răspund. Unu. Pentru că le este silă de ”regulile” care s-au instalat. Doi. Pentru că, dacă ar încerca să se implice, ar trebui să accepte compromisurile și să se transforme în niște nevertebrate, adică să fie ca ei, mai-marii zilelor de azi. Trei. În cazul în care ar încerca să schimbe cîte ceva, ar fi desființați. Nu auziți ce mai debitează unii: cică, de atîția ani sînt în politică și atîta experiență mai au! Cum să vină altcineva și să-i învețe pe ei, înțelepții miotircului plai, că pot exista și alte reguli: corecte și oneste?
E mai simplu să gîndim rapoarte pentru copii și părinți. Parcă văd cum apar numai eminenți în școli după aceste modificări. Și adevărați cetățeni ai Republicii Moldova. Și ce bine vom trăi peste cîțiva ani…
Lasă un răspuns