Povețele strămoșilor sau fiecare cu năravul lui

Aveau romanii o vorbă: ”La Roma comportă-te ca un roman”. Nu prea poți să te ții de povețele strămoșilor. Nici nu încercați, iubiți cititori, atîta timp cît sîntem înconjurați de un soi de oameni ”nici călare, nici pe jos; nici îmbrăcați, nici dezbrăcați”.
Deși sîntem în epoca tehnologiilor moderne, nu prea găsim limbaj comun. Înainte de inventarea diverselor aparataje de comunicare, oamenii știau să comunice unul cu altul prin intermediul fumului, tobelor, clopotelor de biserică. Apoi, datorită sateliților plasați în spațiu, a apărut radioul, televiziunea, telefonia și internetul. Iată că putem comunica mai clar la distanță mai mare.
Și… Am deschis între noi, oamenii, o prăpastie adîncă. Nu mai știm a comunica față în față. Fără insulte, reproșuri sau ură.
Motivul? Oamenii, atunci cînd pun în aplicare necorespunzătoare o strategie, care presupune succes și care, după părerea lor, le va aduce satisfacție, trăiesc o dublă problemă. În primul rînd, din lipsa capacităților, iau decizii incorecte și obțin rezultate eronate. În al doilea rînd, și mai rău, incapacitatea de a se retrage la timp îi lipsește de puterea de a fi conștienți de această deficiență.
În fine, viața e așa cum hotărăști tu. Ea îți oferă frumusețea ascunsă în detaliile sale.
Cînd vom reuși să eliminăm lucrurile negative din viața noastră, vom fi disponibili pentru a realiza bunătatea din jurul nostru.
Valorile familiei sînt importante în viața noastră, dar trebuie să fie în armonie cu munca și responsabilitățile noastre față de societate. Am învățat să înotăm ca peștii, am învățat să zburăm ca păsările, dar am uitat o artă simplă. Arta de a fi OM. Din cauza lăcomiei și ambiției. Din cauza prostiei sau neștiinței.
”Au fost odată doi artişti, cărora li s-a cerut să ilustreze pacea, descriind o scenă paşnică. Primul artist a desenat o imagine frumoasă de la tară, o zi caldă de primăvară. Un soare blînd luminează iarba verde. O casă de țară pitorească și vitele adunate pe lîngă ea sînt scăldate de căldura zilei. Un fermier se plimbă liniştit în urma plugului și a cailor, pregătind cîmpul pentru primăvară. Această imagine redă frumusețea şi liniştea.
Al doilea artist a abordat subiectul altfel. El a pictat o stîncă maiestuoasă. Copaci ciudaţi, bătuți, ani de zile, de către furtuni, apar din coastele stîncilor. Nori negri se tîrăsc la înălţime mică, ameninţători, iar dîre de trăsnet brăzdează cerul încruntat. Pictura arăta violenţă, haos şi furie.
Dar, pe măsură ce o priveai, ceva ieşea în evidență. Acolo, în una din despicăturile muntelui stîncos, adăpostit de vînt şi ploaie, apărea un cuib cu două păsări mici. Aparent, nepreocupate de furtuna care amenință, ele arătau calme, liniştite şi pline de pace, aşteptînd cu răbdare să treacă vijelia.
Oare nu se întîmplă la fel în viaţa noastră? Poate că ne dorim, într-adevăr, să fim înconjurați de pace, dar furtunile sînt cele care vin asupra noastră. Problemele, presiunile ameninţă să prindă în vîrtejul lor pacea noastră sufletească. Doar că pacea interioară nu trebuie să dispară în momentul în care circumstanțele exterioare se schimbă. Ea trebuie să fie clădită pe convingerea că furtuna va trece, că vom supraviețui şi vom deveni mai puternici datorită ei şi că, pînă atunci, nu sîntem, totuși, singuri”.

Morala: Ca să conduci bine o mașină, trebuie să privești mereu cu atenție înainte, să nu uiți unde vrei să ajungi, iar uneori trebuie să privești și în oglinda retrovizoare. Viața noastră este ca o mașină. Trebuie condusă cu multă grijă și după anumite reguli.
Ala Mutilică