Doar femeia | Doina Harea: ”Dorul de jurnalism îmi dă tîrcoale des”
La cei 30 de ani ai săi, conduce deja o instituție importantă – Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă din Călărași. S-a născut la Meleșeni, a urmat Facultatea de jurnalism și nici pentru o clipă nu s-a gîndit că va reveni la Călărași, că-și va schimba, în timp, profesia.
Soarta, însă, i-a pregătit o altă cale. O cale pe care a pășit cu încredere și a reușit să se afirme.
Sînteți jurnalistă de profesie, dar lucrați ca funcționar public. Sînt careva tangențe între cele două meserii?
Nu aș spune că există anumite tangențe, dar… Am lucrat la ziarul ”Călărașii”, publicație a Consiliului Raional Călărași. Vrînd – nevrînd, eram înconjurată de funcționari publici, eram implicată în activitățile de la Consiliul Raional, eram la curent cu tot ce se întîmplă în viața asta de funcționar public. Cu trei ani în urmă, ziarul a fost lichidat, urmare a Legii privind deetatizarea presei. O perioadă foarte scurtă, după aceea, am lucrat la Direcția Cultură, apoi am venit la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă. Mi s-a părut o activitate interesantă. Pentru mine, fiecare caz aparte pătrunde în suflet. Te implici, vrei să ajuți, iar atunci cînd eforturile tale se soldează cu angajarea unei persoane, parcă te unge pe suflet.
Nu regretați că ați investit timp și muncă pentru a studia jurnalismul, iar acum, iată, lucrați în cu totul alt domeniu?
Școala rămîne oricum școală pentru toată viața. Eu am avut ocazia să încerc un alt domeniu și nu regret. Îmi place să învăț ceva nou, să experimentez. Apropo, la Agenție lucrează oameni care au făcut diverse facultăți. Avem și marchetologi, și pedagogi, și economiști. E o activitate interesantă.
Conduceți un colectiv format exclusiv din femei. Cum e?
E o plăcere să lucrez alături de colegele mele. Sîntem o echipă puternică şi încercăm să fim ca o familie. Petrecem mult timp împreună, ne străduim să fim corecte una faţă de alta, să ne putem bizui una pe cealaltă. Nu cred că existența bărbaților în colectiv ar fi schimbat ceva, căci scopul nostru comun este să obţinem rezultate cît mai bune.
Se vorbește tot mai mult, în ultimul timp, despre egalitatea de gen…
Eu cred că femeia trebuie să fie pe picior de egalitate cu bărbatul, să se implice mai mult, inclusiv în politică. În țările europene femeile sînt promovate și se regăsesc, în număr mare, pe listele electorale. La noi, din păcate, mai este mult de lucru la acest capitol.
Vă considerați o femeie împlinită?
Da. Am doi copii frumoși și sănătoși, care îmi oferă zilnic motive de bucurie. Am construit o casă. Adică, am mult mai multe realizări decît unii dintre semenii mei…
Dar din punct de vedere profesional?
Dacă îmi adresați această întrebare cu un an în urmă, ziceam că nu-s împlinită, deși mă aflam în aceeași funcție. Acum, pot afirma că mă regăsesc în ceea ce fac. Timpul le aranjează pe toate la locul lor. Activitatea în Agenţie nu e deloc simplă, dar, de foarte multe ori, rezultatele pozitive te fac să mergi înainte şi să aspiri la şi mai multe.
Avem multe femei deștepte, care, însă, rămîn în umbră, fie din proprie voință, fie că sînt lăsate acolo unde sînt fără dreptul de a se manifesta. Cum credeți, ce se poate face în așa cazuri?
Noi ne confruntăm des cu astfel de cazuri. Multe femei tinere, cu studii, se tem să iasă din casă, să experimenteze, să încerce ceva nou. Cel mai frecvent, observăm această frică la mamele tinere, care nu au avut încă un serviciu. Ele se tem să se angajeze, căci nu-şi închipuie cum le vor reuşi pe toate. Practica, însă, arată că, atunci cînd ai voinţă, poţi realiza multe. E adevărat că poate fi obositor uneori, dar există soluții în acest sens. Femeile trebuie să-şi stabilească clar priorităţile. Noi, la Agenţie, încercăm să le implicăm în diverse activităţi pe femeile aflate în șomaj, pentru a le spori încrederea în sine şi a le motiva să accepte un loc de muncă. Uneori, ) încercăm să le determinăm să facă acest pas prin exemplul propriu. Sînt mîndră că am reușit să recrutăm un specialist din rîndurile șomerelor înregistrate la Agenție. Acum, de aproape un an, este colega noastră și afirmă că viaţa ei s-a schimbat.
Ce facem cu solidaritatea între femei, există ea sau nu?
Depinde de femei. Deşi există mulţi care o pun la îndoială, eu pot afirma cu certitudine că, în foarte multe cazuri, solidaritatea feminină funcţionează perfect. Cred, însă, că există şi mai multe situaţii cînd aceasta lipseşte cu desăvîrşire.
Dacă ar fi s-o luați de la capăt, ce profesie ați alege?
Cred ca tot jurnalist m-aş face. Dorul de jurnalism îmi dă tîrcoale des. Descopăr zilnic subiecte care, sînt sigură, ar prinde la public, dar îmi dau seama că trăim într-o societate în care lumea reacţionează bolnăvicios la cea mai mică critică. Călăraşiul e ca un sat mai mare, unde toţi se cunosc şi e cam dificil să-ţi spui punctul de vedere fără a suporta ulterior consecinţele. Poate voi reveni la jurnalism, pentru că mi-a intrat în suflet. În plus, am şi în gene tendinţa de a plămădi metafore, de a jongla cu vorbele, fiind fiică de scriitor. Dar mai am mult pînă a ajunge la performanţele tatălui meu, Efim Chicu.
Lasă un răspuns