Nu-i mai invidiați pe doctori!

”Eu nu-s doctor și nu pot să-ți asigur o viață mai bună. Așa că, draga mea, va trebui să te gîndești și tu să aduci mai mulți bani în casă…”. E un argument serios pentru un soț iubitor, nu?
L-aș întreba pe acel bărbat: ”Dar cine, stimabile, nu ți-a permis să te faci doctor? Știi oare tu ce înseamnă să fii doctor?”. Sigur că nu știe. Sigur că nu și-a dorit niciodată să ajungă doctor. Or, pentru aceasta ar fi trebuit să roadă cartea, să învețe zi și noapte, ani și ani, să renunțe la foarte și foarte multe plăceri ale vieții.
Acum, privind la un doctor, respectat de toată lumea, nu-i prea vine bine. Cum, Doamne, e posibil așa ceva?
Dacă ar ști stimabilul cîte sacrificii face un doctor, cîte nopți nedormite are, de cîte ori moare odată cu fiecare pacient al său pe care nu a reușit să-l salveze… Dacă ar ști de cîte ori un doctor, bolnav și el, se ridică din pat și merge să acorde ajutor altor bolnavi… Dacă ar ști cîte trebuie să rabde un doctor în societatea noastră: și insulte nefondate, și blesteme… Dacă ar ști că un doctor trebuie să învețe toată viața lui, iar fiecare zi e un nou test, un nou examen…
Nu știe și nici nu vrea să știe. Vede doar ceea ce-i întunecă mințile. Cum se poate ca un doctor să trăiască mai bine decît el? Cum se poate ca un doctor să-și permită o vacanță mai frumoasă sau o casă mai bună, fără să meargă în Rusia, la ”stroikă”?
Nimeni, însă, nu se gîndește cum de rezistă doctorii noștri să muncească, fără să aibă la dispoziție echipamente medicale performante și spitale moderne. Nimeni nu se gîndește cum de rezistă doctorii noștri să muncească, în asemenea condiții, pentru un salariu nemeritat de mic.
Este adevărat, mulți pleacă. Nu mai vor să se jertfească. Oricum, sînt blamați, sînt invidiați. Aproape nimeni nu observă sau se face a nu observa cîte vieți sînt salavate, cîte eforturi supraomenești se fac. Nu-u-u. În chimb, ce mai zarvă se iscă atunci cînd se întîmplă vreo nenorocire. Nimeni nu se va întreba: ”Oare doar doctorul e vinovat? Ce am făcut eu ca să-mi păstrez sănătatea, am avut eu oare suficientă grijă de mine sau de cei apropiați ca să nu ajungă în starea în care au ajuns?”.
Săptămîna trecută, am aflat că niște oameni dragi mie, doctori de profesie, vor să plece în România ca să muncească. Sînt foarte buni specialiști, cunosc cîteva limbi străine, au făcut multiple stagieri în străinătate, dar… La vîrsta lor, de 40 de ani, trăiesc într-un apartament mic, cu două camere, muncesc zi și noapte ca să poată să le ofere copiilor lor ceea ce, consideră ei, aceștia merită. Știu bine că în altă parte vor fi mult mai respectați și mult mai apreciați.
Nu sînt primii și nici ultimii care pleacă.
Așa că nu-i mai invidiați și nu mai plîngeți că nu sînteți doctorul X sau Y ca să vă permiteți să vă încărcați bateriile în Italia sau la mare, în Grecia. La urma urmei, un doctor merită o viață mai bună, merită mult mai mult decît are astăzi în Republica Moldova.