Accesul la informație și fandoseala unui director interimar

”Mult stimată  Dna. Veronica Gorea, în calitate de director-interimar al Instituției publice Palatul de Cultură, nu am nici o îndatorire de a vă raporta planificările și inițiativele de lucru în acest domeniu!”, citesc pe o rețea de socializare. Trec peste numeroasele greșeli gramaticale și semantice din această postare. Voi spune doar că e vorba de o adresare către colega noastră de la ”Expresul”.
Cum vă place?
Un angajat într-o instituție publică, care primește salariu din bani publici, adică din banii noștri, ai tuturor, a decis că nu are nici o obligație pentru a asigura accesul cetățeanului la informație.
Este adevărat, directorul interimar al Palatului de Cultură (din Ungheni!), nu s-a referit la obligațiile sale, ci la nu știu ce fel de îndatoriri. Pe noi, la o adică, îndatoririle domniei sale nu ne interesează. Chiar deloc. E treaba sa.
Ca să fim înțeleși corect, ÎNDATORIRE înseamnă, conform Dicționarului limbii române, 1. Obligație bănească. 2. Obligație morală; sarcină obligatorie, datorie. ♦ (Rar)
Faptă sau gest cu care îndatorăm pe cineva; atenție, politețe.
Ne interesează, însă, atitudinea acestui director interimar față de obligațiunile sale directe, prevăzute de legislația Republicii Moldova. O fi auzit oare acest director interimar de Legea privind accesul la informație?
Ei bine, legea respectivă prevede expres: ”Furnizorul de informații (…) este obligat 1) să asigure informarea activă, corectă și la timp a cetățenilor asupra chestiunilor de interes public”.  Iar ”planificările și inițiativele de lucru ” sînt, indiscutabil, chestiuni de interes public.
Poate că directorul interimar al Palatului de cultură consideră că nu face parte din categoria furnizorilor de informație? Dacă e așa, se înșeală amarnic.
Fiți de acord, e trist ceea ce se întîmplă. Chiar e grav. Acelui director interimar sau oricărui alt conducător poate să nu-i placă persoana care i se adresează, poate să nu-i convină că nu a fost luat în seamă sau că a fost criticat, dar nu trebuie să uite nici pentru o clipă că se află în slujba statului și trebuie să acționeze ca atare, respectînd buchia legii.
De ce noi, fie că e vorba de presă sau de un simplu cetățean, nu trebuie să știm ce se întîmplă la Palatul de cultură, bunăoară; să știm pe ce și pentru ce se cheltuie banii noștri? E cumva proprietatea personală a cuiva și noi nu știm?
Apropo, mesajul despre care am pomenit în debutul acestui editorial, a fost postat, tam-nisam, urmare a unui material publicat în ”Expresul”, întitulat ”Palatul de cultură… bîntuit?”.
Mai mult ca atît, directorul interimar a făcut-o și pe detectivul, învinuindu-ne că nici măcar nu am discutat cu persoanele citate în articol. Ce să mai zici în asemenea caz?
Apropo, nimeni de la ”Expresul” nu a  apelat, deocamdată, după informații la domnia sa. De aceea ne întrebăm: ce-o fi vrut să sugereze prin postarea cu pricina?
Dumneavoastră ați înțeles?  Noi nu.