Poate ar trebui să inventăm educația?

Am un mare respect pentru oamenii de știință. În pofida primei imagini care îți vine în minte – ochelari demodați, părul vîlvoi, costum ce nu a văzut fierul de călcat nicicînd – oamenii de știință reprezintă, de fapt, mai multe beneficii.. Anume în oamenii de știință sînt țesute mai multe profesii care reprezintă umanitatea în istoria lumii.
Nici nu vreau să-mi imaginez viața fără frigider, fără mașină de spălat sau calculator. Inventatorul, om de știință probabil, este cel mai creativ și, dacă acum am ajuns la un anumit nivel de civilizație contemporană, este în întregime meritul lui! Cel puțin, așa a fost pînă de curînd.
Din păcate, sîntem în impas! Poate o campanie cu genericul: ”Inventează – acum” pentru cultură ar fi eficientă. Faptul că nu prea avem inventatori este rezultatul sistemului nostru de învățămînt. În cazul în care punem în aplicare experimentală învățămîntul primar în domeniul științei și inovării, rămînem la experimentul cu… încolțirea fasolei.
Știința și cultura nu mai au valoare. Cred cred că astăzi, anume din acest motiv, avem un număr de locuri de muncă inutile. Iar problema cea mai mare sînt oamenii, care nu merită să ocupe aceste locuri de muncă. Uneori, pentru a deveni mai puternici, este nevoie să ne confruntăm cu anumite obstacole ce apar în calea noastră. Dacă reușim să le escaladăm și învingem, vom putea zbura spre cele mai înalte și frumoase vise ale noastre.
Un exemplu simplu. Cred că, scumpii mei, fiecare dintre dumneavoastră, măcar o dată în viață, ați avut marele noroc să fiți deserviți de o persoană complet needucată. Fie magazin, poștă, bancă sau… șirul e lung. Eu nu înțeleg cum sînt selectați acești lucrători, care sunt obligați, prin definiție, să relaționeze cu oamenii. Se creează impresia că sînt aleși cei modificați genetic, care nu au nimic în comun cu răbdarea, stima, bunătatea, bunul simț. Așa că, haideți să inventăm vaccinuri împotriva grosolăniei și lipsei de educație. Poate, cine știe, reușim să ne salvăm măcar sufletele…
”Cu mult timp în urmă, într-un orășel din Dacialand, exista o casă, cunoscută sub numele de ”Casa cu o mie de oglinzi”. Intr-o zi, un cățeluș, vesel din fire, aflînd de această casă, a hotărît să o viziteze. Bucuros că a ajuns la destinație, sărind fericit pe scări, a intrat în interior. S-a uitat pe hol, dînd fericit din coadă, cu urechiușele ciulite de emoție. Cînd acolo, ce să vezi? Surpriză! S-a trezit că era privit de alți o mie de cățeluși fericiți și prietenoși, care dădeau din coadă ca și el. A zîmbit și a primit înapoi o mie de zîmbete la fel de calde și prietenoase. Era normal, doar era casa celor o mie de oglinzi. Cînd a plecat, s-a gîndit: ”Este un loc minunat. Mă voi întoarce să-l vizitez și altă dată!”.
În același orășel, alt cîine, care nu era la fel de fericit și prietenos ca primul, a hotărît și el să viziteze casa. A urcat cu teamă scările, apoi, cu coada între picioare și cu capul plecat, a intrat în casă. Cînd a văzut o mie de cîini neprietenoși uitîndu-se la el, s-a speriat de i s-a zbîrlit părul pe spate. A mîrîit și și-a arătat colții. Atunci cînd ceilalți o mie de cîini din oglinzi și-au aratat și ei colții, a fugit speriat. Odată ieșit afară, s-a gîndit: ”E un loc îngrozitor, nu mă mai întorc acolo niciodată!”.
Morala: Toate chipurile sînt oglinzi. Lumea este ca o oglindă. Dacă vei arăta lumii o față acră, lumea îți va arăta, la fel, o față acră. Dacă vei zîmbi, lumea îți va zîmbi și ea. Mai mult, dacă vei arăta lumii întotdeauna caracterul tău frumos, lumea și viața îți vor arăta partea frumoasa.
Ala Mutilică