Coaja de portocală, întrebuințări mai puțin știute

Imagne smbol: www.coaja-de-portocala.home.ro

Imagne smbol: www.coaja-de-portocala.home.ro
Imagne smbol: www.coaja-de-portocala.home.ro

Nici o sărbătoare de iarnă nu este completă fără portocale, dar puțini știu că la fel de utile ca fructul sînt și cojile lor.
Iată doar cîteva întrebuințări inedite.
Dau strălucire mobilei
Pe lînga faptul că au miros plăcut, cojile de portocală dau strălucire mobilei fără să o păteze. Ele funcționează ca un fel de burete ce absoarbe praful și curăță mobila.
Alungă insectele
Ți s-a umplut casa de furnici, iar plantele sînt atacate de tot felul de mici vietăți? Pune coji de portocale în zonele unde apar insectele și o să scapi de problemă.
Țin pisicile la distanță
Dacă pisicile tale obișnuiesc să își facă de cap cu solul de la plante, pune la baza plantelor niște coji de portocale, de lămîi sau de grapefruit și acestea vor fi ținute la distanță.
Elimină mirosul neplăcut din pantofi
Ai niște pantofi care au căpătat un miros neplăcut și nu-ți mai vine să te descalți cînd mergi în vizită? Pune peste noapte cîte un săculet de coji de portocală în fiecare pantof și mirosul va fi eliminat.
Calmează înțepăturile de insecte
Masează-te cu o coajă de portocală pe zona afectată și senzația de mîncărime va disparea.
Absorb mirosurile neplăcute din frigider
Ți se pare că, oricît l-ai spăla, mirosul neplăcut din frigider rămîne? Atunci ține permanent în el un bol cu coji de portocală.
Dau luminozitate pielii
Ai un ten îmbătrînit? Masează-te pe față cu coji de portocală – funcționează ca un adevărat agent de iluminare pentru ten; sînt bogate în nutrienți și fitonutrienți care dau fermitate și strălucire pielii.
Poți pune coji uscate de portocale în șemineu: flăcările jucăușe și aroma plăcută îți vor încînta simțurile.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *