Trăiți pur și simplu

Timpul se topeşte ca zăpada primăvara. Ne topim şi noi, dar ne prefacem a nu observa. O ţinem într-o fugă jalnică, încercînd să-l întrecem. Şi, în fuga asta nebună, călcăm totul în picioare. Nici a ne certa cu gust nu prea ştim. Se destramă multe. Mai ales, familii.
Nu demult, cotrobăiam prin cutia mea cu lucruri vechi, lucruri ce îmi aduc aminte de copilărie şi, printre altele, am dat peste niște poze vechi, cu cumnatele mele.
Cumnata mea cea mai mare, căci am patru, avea un farmec deosebit cînd pornea sfada. Avea dreptate, sărmana, mai întotdeauna. Cumnatul meu, pe cît de priceput era în munca lui, fiind arhitect, pe atît de neputincios era în treburile casnice. Dar nici ajutor străin nu accepta. O întindea luni în şir, pînă cînd cumnată-mea uita de mamă şi de tată, de trebuia să găsim găuri de ascuns, să nu se apuce şi de noi. Se aşeza pe scaun şi începea, în formă de poezie: ”Of, Doamne, Doamne! Cu ce am greşit eu în faţa Ta, că atîta mă chinui? Ce oameni învăţaţi m-au vrut: profesori, doctori și îngineri, da eu m-am lăsat pe mîna ăstuia. Iaca, acum o priză n-are cine să-mi repare… Of, să mor odată şi să scap!”.
Doamne fereşte să fi încercat cumnatul meu măcar să răsufle. Nevastă-sa umplea lumea cu el. Și o ţinea aşa vreo zece minute, pînă îşi amintea ca are mîncare pe foc.
Asemenea festivaluri, vorba soacrei mele, se întîmplau cam o dată la trei zile. Apropo, recent au împlinit 53 ani de căsnicie. La cei 78 de ani ai săi, ea își mai amintește, cîteodată, de cei care ”au vrut-o”. Dar… ce mai poți cere de la un moșneag de 95 de ani?
Așa că timpul fuge, lăsînd în urmă regrete sau, poate, amintiri plăcute.
”Un bătrîn şi un tînăr stăteau pe malul unui rîu ce curgea la vale agitat. ”Maestre, de ce timpul merge întotdeauna înainte, dar cu diferite viteze? De ce, uneori, pare să încetinească pînă aproape de oprire, iar alteori aleargă asemeni unui cal de curse?”, a întrebat tînărul. Înțeleptul s-a uitat la apa învolburată şi a răspuns: ”Vezi tu, în rîu există cîteva pietre mari şi multe pietricele. Imaginează-ţi că rîul este viaţa ta. Dacă te vei bucura doar de ocaziile importante: pentru nunta ta care va avea loc peste o lună, pentru copilul tău care va apărea peste un an, pentru afacerea pe care o vei începe peste cinci ani, atunci îți vei trăi viața din cîteva sărituri, ca și cum ai sări de pe o piatră mare pe alta. În schimb, dacă vei merge cu pași mici peste pietricele, bucurîndu-te de lucrurile mici: o zi însorită, frumusețea toamnei, o conversație bună, atunci, cînd te vei uita în urmă la viața ta, nu vei mai vedea cîteva pietre mari pe care ai sărit. Vei vedea multe dintre urmele tale și pe fiecare dintre ele ți-o vei aminti cu zîmbetul pe buze. Vei vedea că drumul pe care ai călătorit este mult mai lung”. ”Dar, maestre, cînd iubesc, cînd lucrez și fac ceea ce îmi place, cînd vorbesc cu prietenii dragi – timpul zboară. Iar cînd sufăr, cînd mi-e frică sau cînd simt singurătatea – timpul abia se tîrăște”. ”Vezi tu, a răspuns bătrînul, așa și trebuie să fie. Atunci cînd sîntem nefericiți, nu trăim, ci existăm. În aceste momente, timpul rămîne încă în buzunarul nostru și doar pentru momentele fericite, cele în care trăim cu adevarat, plătim cu monedele de timp pe care le mai avem”.
Morala: Pune mîna pe un cuptor încins pentru un minut și va părea o oră. Stai cu o persoană placută pentru o oră și va părea un minut. Peştii nu învaţă să înoate, înoată pur şi simplu. Florile nu fac eforturi ca să înflorească, înfloresc pur şi simplu. Păsările nu învaţă să zboare, ci zboară direct. Așa și voi, oamenii, trăiți pur și simplu.
Ala Mutilică