Prietena mea terorist – țînțarul Nichita

Cu siguranță că a primit o pregătire bună. ”Uite, Nichita, bine la poza acestei brunete. Ea e ținta ta! Scopul tău este să nu o lași să doarmă!”.
Nu am nici cea mai mică idee din ce partid fac parte, dar trebuie să recunosc: sînt foarte tari. Și eu, naiva de mine, am crezut o viață întreagă că țînțarii trăiesc doar o zi. După vreo trei zile de chin și bîzîieli pe la urechi, nu mai resist și deschid internetul ca să mă luminez. Și ce crezi, măi frate? Aflu că țînțarii sînt, de fapt, creaturi mult superioare. În timp ce masculii trăiesc printre oameni 10-20 de zile, femelele pot aduna la 100 de zile! Și, ce e mai important, doar țînțarii de sex feminin mușcă!
Fiind colege de cameră, l-am numit Nichita, după cunoscuta, de multă lume, peliculă cinematografică.
Cît trebăluiam prin casă ori lucram la calculator, nu-și arăta deloc nasul. Cum mă culcam și eram în lumea viselor, începea: „Iiiiiiiiinnnnnn”!
Haide, soro, mușcă, suge-mi single! Dar fă-o, te rog, în liniște! A cincea zi, după ce am făcit țăndări o vază și am rupt cîteva flori, mi-am amintit că aveam, pe undeva, niște pastile împotriva țînțarilor, căci prietena mea devenea tot mai agresivă. Peste o oră, casa arăta de parcă au fost hoții în ea. Dar era vorba deja de principiu: sau eu – sau ea. Dacă-i război, război să fie!
În sfîrșit, am găsit o pastilă în sertarul meu de noptieră. Am strîns-o în mînă, zîmbind glorioasă. Iată bomba atomică pentru Nichita! Dar… Imediat mi-am dat seama, cu mare tristețe, că nu am aparatul electric necesar pentru ca acea pastilă să funcționeze. Nu m-am pierdut cu firea. Vorba ceea: tot pățitu-i priceput. Cineva zicea că aceste pastile contra țînțarilor sînt mai eficiente, dacă le dai foc. Peste cinci minute, tușeam de parcă eram ofticoasă.
M-am culcat, mîngîindu-mă cu gindul că, dacă eu eram gata să dau ortul popii, Nichita, cu siguranță, e în lumea celor drepți. Zece minute mai tîrziu, cînd aproape adormisem, o aud din nou pe chiriașa mea.
O altă caracteristică la țînțari: ei simt momentul în care adormi și iau măsuri urgente. Iată că, la ora cinci dimineața, cu o revistă în mîină, ca o adevărată nebună, țopăiam de pe pat pe scaun, de pe scaun pe pat, cînd jos, cînd sus.
Nichita acționa ca vulturii ce zboară în jurul unui animal pe moarte, hărțuindu-mă și prăpădindu-se de rîs chiar lîngă urechea mea!
Gata, mă predau, mi-am zis. Cum nu mai avea rost să mă culc, mi-am făcut o cafea și m-am așezat la calculator. Încerc să nu-i acord nici o atenție acestui terorist mic, care continuă să mă încerce de minte. O văd făcînd rotocoale pe lîngă ceașca mea de cafea.
Iată că, în sfîrșit, s-a așezat pe margine privindu-mă în ochi.
Tocmai cînd îmi făceam vînt să o otînjesc, scoase un ultim bizîit și își dădu drumul în cafeluța mea. Nici nu mai știu, i-o fi venit sorocul, împlinise suta de zile la mine în casă, sau au ajuns-o blestemele mele ce i-au curs în cap toată săptămîna.
Dar am scăpat, fie și cu prețul unei cafele. Așadar, Nichita, filmul e film, dar viața e crudă cu cei ce-și bat joc de alții.
Cu toate că prietena mea țînțar nu a avut noroc de o înmormîntare creștină, eu deja îmi înmormîntasem ziua.
Morala: Fiecare dintre noi avem cîte un țînțar. Important e faptul să-i venim de hac la timp. Mai ales, celor ce sug sîngele poporului.
Ala Mutilică