Interviu cu Ludmila Nistor: Un profesor de informatică trebuie să fie cu patru pași înaintea programului
În pofida salariului mic și a condițiilor de muncă, Ludmila Nistor este una din acei tineri care a ales să fie profesoară de informatică la sat și anume în localitatea Pîrlița, raionul Ungheni. De cinci ani, Ludmila deja e în „pâine” și merge cu multă bucurie la ore unde îi învață pe elevi să fie încrezători și să-și urmeze visul.
Copiii simt acest lucru și au prins drag de ea, iar pentru mulți dintre ei obiectul de informatică a devenit o perspectivă pentru viitor.
În același timp, eroina noastră este implicată activ și în viața social-politică a comunității. Ludmila Nistor a câștigat votul de încredere a cetățenilor și a devenit consilier local. De asemenea, tânără este membră activă în cadrul ONG-ului „Speranța Pîrlița” unde a realizat cu succes alături de echipă mai multe proiecte cu impact social.
– Să facem o incursiune în trecut și să ne aducem aminte de perioada de școală. Ce doreați să deveniți și ce planuri aveați pentru viitor?
Întotdeauna am fost un copil responsabil, poate și prea responsabil. Am fost mereu ocupată și aveam mereu ceva de făcut. Nu am avut acea copilărie zburdalnică pe care au avut-o ceilalți copii. De mică aveam dezvoltate abilitățile de lider, de coordonator. Din inerție am ales să merg să fac facultatea de Relații Internaționale, dar după trei luni am înțeles că nu e a mea această specialitate. Timp de un an am activat în domeniul comerțului și apoi din nou mi-am pus în funcțiune intuiția. Am mers la Universitatea din Tiraspol și am aplicat la facultatea de Geografie și informatică, pe motiv că geografia era foarte aproape de sufletul meu. Atunci nu era în vogă utilizarea calculatoarelor, dar mie mi s-a părut ceva interesant.
– Regretați că nu ați avut o viziune stabilită din start la ce facultate să mergeți?
Nu regret! Vreau să vă spun că în prezent aceasta este problema tuturor adolescenţilor care absolvesc liceul. Sunt derutați și confuzi, nu îi îndrumă nimeni și astfel aleg fie ce le spune părinții, fie ce este în vogă, fie la întâmplare.
Bine că mi-am dat seama la timp și am ales altă facultate. Am participat la diverse concursuri, am ocupat locuri de frunte. Mi-a fost greu, dar m-au susținut părinții, soțul. Ba mai mult, am urmat și masterul în acest domeniu. Am absolvit cu o medie de 9,57, după care am revenit în satul natal să lucrez în calitate de profesoară.
– În contextul în care tinerii tind să se mute cu traiul la oraş, dumneavoastră ați ales să mergeți la sat. Ce v-a determinat?
Am făcut practică la Colegiul Financiar Bancar și chiar am avut propunerea să rămân acolo să activez. Totuși, chemarea mea este satul. Acolo îmi este familia, soțul și copii. Aici vreau să lucrez, aici vreau să mă afirm. Este aerul pe care îl respir.
Activez în calitate de profesoară deja de cinci ani și vreau să vă spun că sunt mulțumită deoarece și elevii mei sunt mulțumiți că au așa profesoară, iar asta mă motivează să fiu și mai bună pentru ei. Chiar dacă salariu e mic, oricum asta îmi place să fac. Eu simt că acești copii au nevoie de mine.
Nu am uitat nici de geografie. Am lansat cursurile de geo informatică. Adică, împreună cu copii din clasa a șasea utilizăm tehnologiile informaționale în geografie, ceea ce nu există într-un niciun curriculum. Încercăm ceva nou.
– Ce ne puteți spune despre elevii de acum cinci ani și elevii de acum?
Nu aș zice că este prea mare diferență. În fiecare an apare ceva nou, iar profesorul trebuie să învețe în paralele cu copilul, în permanență. Dacă până acum prioritar era opinia părinților, acum copii când ajung în clasa a 12-a au viziunea lor. Dacă noi învățam totul ce aveam în program, elevii de acum selectează ce vor să învețe. Totuși spre deosebire de noi, în prezent, elevii sunt mult mai implicați în diverse proiecte sociale, în diverse activități extracuriculare, etc. Ei din școală deja își tatonează terenul și își trasează un drum profesional pe care vor să-l urmeze.
– Acum câțiva ani, obiectul de informatică era unul secundar, care este în prezent situația?
Atitudinea este una pozitivă, iar interesul elevilor față de această specialitate crește pe motiv că este una din cele mai plătite și căutate domenii. Mai mult, deja am câțiva elevi care au ales să facă programare. Unul din elevi a trecut din clasa rusă special în clasa română doar ca să facă o profesie în IT. Mulți dintre ei se descurcă foarte bine.
– De ce trebuie să țină cont un profesor de informatică?
Să fii cu patru pași înaintea programului, pentru că dacă ești în urmă atunci nu reușești să faci față și să-i menții interesul elevilor. Din păcate sunt localități unde un profesor de istorie predă geografie și matematică și informatică. Acum Ministerul promovează tinerii specialiști de informatică, dar cu părere de rău nu aș zice că avem tineri specialiști în acest domeniu. Timp de cinci ani doar doi tineri profesori au venit să predea în liceul nostru, eu în calitate de profesoară de informatică și o profesoară de engleză.
Din păcate, ca profesie studenții aleg domeniu IT, dar practic inexistenți sunt cei care aleg să profeseze meseria de pedagog de informatică.
– Ce trebuie să facem pentru a încuraja studenții să aleagă profesia de pedagog de informatică?
În primul rând mass media trebuie să promoveze în aură pozitivă educația din Republica Moldova. La noi tot ce se scrie e doar negativ. Avem articole doar despre admiterea la Universități și BAC, în rest nu se mai promovează nimic. Învățământul preuniversitar este practic necunoscut pentru societate.
Totuși primul factor este salariul mizer pe care îl primesc profesorii. Atunci când un tânăr specialist vine în sat, el are nevoie de un loc de trai și un salariu care să-i permită minimum de existență. La început eu aveam un salariu de 1800, iar minus impozite eu primeam un salariu de 1300 -1400…
– Care este influența mijloacelor de comunicare și a rețelelor de socializare?
Din păcate tehnologia pe cât de bună, pe atât de rea este. Tehnologiile informaționale trebuie utilizate corect. Copii acum trăiesc viața și comunicarea virtuală, iar atunci când se întâlnesc deja nu mai au despre ce discuta. Eu cred că calculatorul e util, dar lipsa comunicării reale îi inhibă pe elevi… Ba mai mult, le este mult mai ușor să se exprime virtual prin chat, decât oral, față în față.
De asemenea, limba română ca otografie și gramatică are de suferit. Este schimonosită gramatica limbii române și sunt utilizate abrevierile. Din păcate nu avem încă cultura informațională, trebuie să o deprindem. Atunci când își procură un calculator, mulți elevi se limitează doar la rețelele de socializare și nu încearcă să vadă dincolo de.
Interviul integral îl puteți citi pe unimedia.info
Lasă un răspuns