Apa din Prut tot mai aproape de alte trei localități

Imagine simbol

Imagine simbol: publika.md
Imagine simbol: publika.md

Încă trei localități din raionul Nisporeni au șansa să se alăture, în vara anului 2016, celor ce au acces la apă potabilă din Prut. Este vorba de orașul Nisporeni, de satele Vărzărești și Grozești. Implementarea proiectului ce prevede construirea unui sistem comun de alimentare cu apă este în toi. Cel puțin, așa ne-au comunicat primarii celor trei localități, toți trei exprimîndu-și speranța că, cel tîrziu, în luna iulie a anului viitor, populația de aici va avea apă de calitate la robinete.
Ce s-a făcut pînă acum?
Din primăvara lui 2014 și pînă în prezent, a fost construită rețeaua principală a apeductului, cu o lungime de 16,8 kilometri. Au fost finalizate și rețelele de distribuție, care au, la Grozești, o lungime de 17 kilometri, iar la Nisporeni și Vărzărești – 37 de kilometri. În fiecare localitate a fost construit și cîte un rezervor de apă. În plus, în martie 2015, a fost fondată și întreprinderea SA ”Apă Canal”, în grija căreia va fi apeductul respectiv. Acum se lucrează intens la construcția stației de tratare a apei, amplasată la Grozești, și încă a trei stații de pompare, amplasate în cele trei localități beneficiare.
Ce spun primarii
”Noi am fost primii care am finalizat conectările a 545 de beneficiari la apeduct”, a accentuat primarul de Grozești, Silvia Crîșmaru. Dînsa a menționat că grozeștenii au fost receptivi și au contribut financiar la proiect, fiecare gospodărie – cu cîte 5000 de lei. Asta, pentru că apa potabilă reprezintă o necesitate stringentă pentru localnici, care așteaptă cu nerăbdare ziua în care apa va ajunge în casele lor.
La Vărzărești, din spusele primarului Constantin Ungureanu, în prezent au loc lucrări de conectare a beneficiarilor. Vor fi circa o mie. ”Oamenii se interesează despre lucrări, contribuie cu cîte 5000 de lei, iar cei care nu pot oferi suma integrală, o achită în rate”, a mai spus edilul, subliniind că, deocamdată, totul decurge conform termenilor stabiliți.
Și la Nisporeni conectările la apeduct sînt în toi. Dar pe primarul de aici, Grigore Robu, l-am găsit mai îngrijorat. ”Incertitudinea, dar mai cu seamă criza economică și politică în care s-a pomenit țara noastră, mă face să mă îngrijorez de faptul că lucrările ce se impun ar putea fi tergiversate”, a explicat dînsul, după care a specificat că aceleași îngrijorări au fost exprimate recent și de finanțatorii europeni, ai căror reprezentanți s-au aflat la Nisporeni într-o vizită de monitorizare a proiectului.
O piedică pe ultima sută de metri
Tot din spusele lui Grigore Robu, în timp ce donatorii străini și-au onorat obligațiunile financiare, arătîndu-și disponibilitatea de a continua acest lucru, statul moldovenesc, reprezentat, în cazul dat, de către Ministerul Mediului, întîrzie să vină cu co-finanțarea pe care și-a asumat-o, de un milion de euro. Asta, în timp ce finanțatorii străini: Agenția Austriacă pentru Dezvoltare și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare, oferă pentru apeductul respectiv 12,5 milioane de euro. ”Ne-am putea trezi cu o piedică mare pe ultima sută de metri. În plus, țara noastră și-ar putea pierde credibilitatea în fața Uniunii Europene”, a mai spus primarul de Nisporeni.
Grigore Robu nu a stat cu mîinile în sîn. A expus recent problema ministrului în exercițiu al Mediului, Valeriu Munteanu. Dînsul, la rîndul său, cică i-a promis că, la următoarea ședință a Consiliului Fondului Ecologic Național, problema cu apeductul din Nisporeni va fi inclusă prima în agenda de discuții și, respectiv, va fi rezolvată pozitiv.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *