Uși deschise la Judecătoria din Călărași

În fotografie: Oaspeți la Judecătoria din Călărași
În fotografie: Oaspeți la Judecătoria din Călărași

Ziua de 23 octombrie a fost o zi, cînd fiecare călărășean, de la mic la mare, a avut posibilitatea să intre nestingherit în Judecătoria Călărași, ca să viziteze sălile de ședințe, secția de evidență și documentare procesuală, birourile de lucru ale magistraților.
A fost, de fapt, o zi a ușilor deschise care, iată, devine deja o tradiție la Călărași.
Potrivit Tatianei Chiriac, șefa secretariatului Judecătoriei din Călărași, evenimentul a fost organizat în scopul de a reaminti că ”justiţia este un serviciu public transparent, care le dă posibilitatea cetățenilor să-și rezolve disputele private, dar și să-și afirme drepturile”. ”Concomitent, ne-am dorit să creștem gradul de cunoaștere și claritate a procedurilor judiciare de către oameni, astfel ca acestea să fie pe deplin accesibile oricui”, a mai spus dînsa.
Primii care au pășit pragul Judecătoriei, pe 23 octombrie, au fost elevii de la instituțiile de învățămînt din oraș. Ei au fost curioși să vadă cum decurge o zi de lucru obișnuită din viața unui judecător. ”Copiii s-au arătat foarte interesați, au fost activi, au adresat întrebări și au primit  răspunsuri”, a menționat Tatiana Chiriac. Unii dintre ei nu ezitat să îmbrace mantia de judecător, să le ocupe, pentru cîteva clipe, chiar și locul. Astfel, s-au apropiat și mai mult de această profesie. ”Îmi doresc și eu să devin judecător, pentru a face dreptate”, a recunoscut Victoria Goncearuc, după care, fascinată de experiența trăită, a adăugat: ”E comodă mantia”.
Ghidul elevilor din acea zi, Tatiana Chiriac, le-a propus tinerilor vizitatori ca, pe timp de vară, să vină la Judecătorie pentru a face voluntariat. O propunere care i-a încîntat!
”Ne-am propus să prezentăm instanţa ca pe ceva prietenos, cu multă lumină, căldură, unde oamenii sînt tratați cu binăvoinţă”, a mai adăugat dînsa, după care a continuat:
”Ne dorim ca Ziua ușilor deschise să devină o tradiție, mai ales că există interes din partea cetățenilor”.
De notat că evenimentul a avut loc deja al doilea an consecutiv, acesta fiind organizat cu ocazia Zilei Justiţiei Civile, care se sărbătorește la 25 octombrie.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *